Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cumplit cu două maşini în Timiş. Nouă persoane, printre care şi un copil, au fost rănite

Accident cumplit cu două maşini în Timiş. Nouă persoane, printre care şi un copil, au fost rănite

Un accident grav s-a produs duminică după amiază între două maşini în localitatea Jebel, județul Timiș.

Accident cumplit cu două maşini în Timiş. Nouă persoane, printre care şi un copil, au fost rănite
Sursa foto: Arhiva Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Ian 2024   •   18:05

Accidentul rutier a avut loc între două autoturisme, în localitatea Jebel, informează ISU Timiș.

La faţa locului a intervenit Secția de Pompieri Deta și Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic și o ambulanță SAJ.

La momentul sosirii echipajelor de salvatori la fața locului, una dintre victime era blocată. Pompierii au reușit să o scoată din mașină.

În accidentul rutier au fost implicate nouă persoane, iar trei dintre ele au fost grav rănite.

Doi adulți și un minor, însoțit de încă un adult, au fost transportați la spital de către echipajele medicale, în stare conștientă și cooperantă, cu politraumatisme.

Polițiștii rutieri fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

×
Subiecte în articol: accident Timis victime
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close