Antena 3 CNN Actualitate Locale Patru hoţi din locuinţe au fost săltaţi de mascaţi. Au intrat în casa unui braşovean şi i-au luat ceasuri, bijuterii şi bani

Patru hoţi din locuinţe au fost săltaţi de mascaţi. Au intrat în casa unui braşovean şi i-au luat ceasuri, bijuterii şi bani

Descindere în forţă a mascaţilor la patru suspecţi de furt din locuinţe. Bărbaţii au fost arestaţi pentru 30 de zile după ce au intrat în casa unui braşovean şi i-au luat ceasuri, bijuterii de aur, dar şi aproape 150.000 de lei.

de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Feb 2024   •   13:20

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale au pus în executare mai multe mandate de percheziții domiciliare și efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoanele bănuite în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.

Astfel, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov -  Biroul de Investigații Criminale, au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza municipiilor Galați și Constanța, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de "furt calificat" și "complicitate la furt calificat."

În cauză, cercetările au fost demarate de polițiștii brașoveni, la data de 20 ianuarie a.c., ca urmare a unei sesizări, în care persoana vătămată a reclamat faptul că, la aceeași dată, la momentul întoarcerii la domiciliu, din municipiul Brașov, a constatat că din interiorul locuinței sale au fost sustrase mai multe bunuri, constând în ceasuri și bijuterii din aur, precum și suma de aproximativ 150.000 de lei.

În urma verificărilor întreprinse, polițiști au stabilit că, la data săvârșirii infracțiunii, 3 bărbați ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, prin ruperea butucului yalei de la ușa de acces, iar, după ce ar fi sustras bunurile, cei în cauză ar fi părăsit locuința și s-ar fi îndreptat către un autoturism, condus de către un alt bărbat, părăsind locul faptei.

În urma investigațiilor complexe întreprinse și după coroborarea și analizarea datelor obținute, în scurt timp polițiștii au identificat persoanele bănuite, respectiv pe cei patru bărbați, cu vârste cuprinse 21 și 45 de ani, trei din municipiul Galați și unul din municipiul Constanța.

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Birourilor de Investigații Criminale Brașov, Galați și Constanța, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și luptători din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Brașov, Galați și Constanța, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară., unde, cu ocazia desfășurării perchezițiilor, au fost identificate mai multe mijloace de probă, care au fost ridicate în vederea completării materialului probator. De asemenea, a fost pus sechestru asigurator pentru un autovehicul identificat.

Citeşte şiBucurești, un oraș tot mai periculos. Sectorul unde au avut loc cele mai multe infracțiuni

După administrarea probatoriului, față de persoanele bănuite a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind depuși în cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Brașov. Ulterior, bărbații au fost prezentați de către procuror, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor patru persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 

×
Subiecte în articol: furt locuinta perchezitii
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close