Antena 3 CNN Actualitate Locale Despăgubire record pentru familia unui român care a murit cu zile într-un spital din Italia

Despăgubire record pentru familia unui român care a murit cu zile într-un spital din Italia

Un spital din Italia este obligat să plătească despăgubiri record după ce un pacient român a murit cu zile pentru că a fost ignorat de medici.

Despăgubire record pentru familia unui român care a murit cu zile într-un spital din Italia
Sursa foto: getty images
de Claudia Popovici    |    13 Ian 2022   •   17:45

Totul a început în momentul în care bărbatul s-a prezentat la spitalul din Castiglione del Lago din Italia, acolo unde a anunţat că se simte rău.

Pentru că starea sa s-a agravat imediat medicii au dispus transferul de urgenţă la Spitalul Silvestrini din Perugia. 

Acolo medicii au ignorat recomandările din scrisoarea de externare notate de medicul radiolog şi i-au făcut câteva examinări superficiale de unde a rezultat un diagnostic greșit.

Mai exact, bărbatul a fost supus unei tomografii PET – CT total body, dar nu şi la efectuarea unei biopsii a nodulului găsit la lobul plămânului drept, examen care ar fi făcut posibilă identificarea în timp util a unui nodul canceros. Asta s-a întâmplat în 2010. Timp de 3 ani bărbatul a suferit de pe urma unei boli ignorate de medici.

Despăgubire record pentru familia unui român care a murit cu zile într-un spital din Italia

Astfel, starea sa de sănătate s-a deteriorat, iar pacientul a murit practic cu zile din cauza neglijenței medicilor patru ani mai târziu.

Familia a depus plângere şi urmare cercetărilor judecătorul a considerat munca personalului medical al Spitalului Silvestrini insuficientă.

„În perioada februarie – mai 2010 au omis, în faţa necesitații binecunoscute de diagnosticare precoce a bolilor oncologice, în prezența unui nodul pulmonar „suspect” şi cu indicația expresă a medicului radiolog, să se procedeze biopsia formațiunii găsite, rezultând o întârziere de aproximativ 3 ani în diagnosticul de neoplasm, cu agravarea consecințelor bolii şi reducerea drastică a posibilităților de vindecare şi de supraviețuire.”, scrie judecătorul în motivarea sentinței, citată de rotalianul.ro

Astfel spitalul Silvestrini din Perugia a fost obligat la despăgubiri. Soţia şi copiii românului decedat vor primi 597.780 de euro, la care se adaugă dobânzile aferente, ceea ce înseamnă o sumă totală de aproximativ 650.000 de euro.

×
Subiecte în articol: despagubire roman mort Italia Italia
Parteneri
Sărbătoarea Paştelui în lume. Tradiţii şi obiceiuri inedite, în mai multe țări
x close