Antena 3 CNN Actualitate Locale Un interlop din Buzău a fost prins, alături de amantă şi soţie, când fura găini din curţile oamenilor

Un interlop din Buzău a fost prins, alături de amantă şi soţie, când fura găini din curţile oamenilor

Un cunoscut interlop din Buzău a fost prins în timp ce fura găini din curţile oamenilor, împreună cu soţia şi amanta. Cei trei au fost reţinuţi, iar ulterior lăsaţi să plece acasă, însă fără pradă.

Un interlop din Buzău a fost prins, alături de amantă şi soţie, când fura găini din curţile oamenilor
Sursa foto: adevarul.ro
de Georgiana Adam    |    09 Mai 2023   •   15:16

Totul s-a întâmplat pe 5 mai, în localitatea Cislău din Buzău, după ce poliţiştii au fost alertaţi prin numărul unic de urgenţă 112 de o femeie care i-a observat pe cei trei în timp ce fugeau cu găinile sale.

Cei trei suspecţi sunt Liviu Andronache, zis Vanghele, un lider interlop din Buzău, soția lui, Străina, dar și amanta acestuia, în vârstă de 44 de ani, notează adevarul.ro.

În maşina în care se aflau cei trei, poliţiştii au găsit 30 de găini şi un ied.

"În ziua de 5 mai, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Pârscov (Buzău) au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai multe persoane, ce se deplasau cu un autoturism, au încercat să fure din curtea unei locuinţe mai multe păsări.

Fapta a fost sesizată în jurul orei 15.00, de către persoana vătămată, o femeie în vârstă de 64 de ani, din Pănătău.

Imediat după primirea sesizării, datele puse la dispoziţie de apelantă au fost diseminate către întreg dispozitivul de ordine şi siguranţă publică.

Astfel, echipajul de poliție ce acționa în intersecţia DN 10 cu DJ 102B, în localitatea Cislau, în jurul orei 15.30, a observat un autoturism ce corespundea informaţiilor relatate de către persoana vătămată. Maşina se deplasa pe direcţia Brașov către Buzău, iar conducătorul acestuia a virat brusc la observarea autospecialei poliției.

Maşina a fost interceptată în scurt timp, stabilind că ocupanţii autovehiculului sunt un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 44 şi 62 de ani, din Buzău şi Ialomiţa", se arată într-o informare a IPJ Buzău.

×
Subiecte în articol: Buzau IPJ Buzău Poliția Română interlop
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close