Antena 3 CNN Actualitate Locale Un pacient s-a urcat pe geam și a căzut de la etajul al treilea al unui spital din Satu Mare. Personalul nu a intervenit, ci a sunat la 112

Un pacient s-a urcat pe geam și a căzut de la etajul al treilea al unui spital din Satu Mare. Personalul nu a intervenit, ci a sunat la 112

Un caz de deces la Spitalul Județean din municipiul Satu Mare este anchetat de poliție.

Un pacient s-a urcat pe geam și a căzut de la etajul al treilea al unui spital din Satu Mare. Personalul nu a intervenit, ci a sunat la 112
Sursa foto: Facebook | SMURD
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Apr 2024   •   10:40

Decesul a fost constatat în această dimineață.

Presa locală relatează că astăzi, în jurul orei 03.30, un pacient internat în cadrul Secției Interne a Spitalului Județean a căzut de la geamul situat la etajul al treilea al clădirii.

Este vorba despre o persoană de 72 de ani, care a murit la impactul cu solul.

Personalul medical a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD.

Cei de pe ambulanță au constatat însă că pacientul era decedat de ceva timp.

Ancheta a fost preluată de către polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, care ar urma să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs moartea pacientului.

Elemente neelucidate în cazul pacientului decedat la Satu Mare

Potrivit presei locale, prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este moartea accidentală.

Pacientul s-ar fi urcat pe pervaz pentru a deschide geamul, pentru că era cald în interiorul salonului.

El s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în cap, impactul cu solul fiindu-i fatal.

Polițiștii urmează să stabilească ce făcea personalul medical de gardă la acel moment și cum a fost posibil ca pacientul, nesupravegheat, să escaladeze pervazul.

După momentul impactului, personalul medical nu ar fi intervenit, ci a solicitat ajutorul SMURD.

Oamenii legii încearcă să determine ora la care pacientul a căzut, ora decesului și ora la care s-a autosesizat personalul medical de pe secție sau paznicul unității spitalicești.

Ca urmare a decesului, conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare anunță că a inițiat o anchetă internă, potrivit Presa SM.

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close