Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat a împrumutat peste 7.500 lei de la bancă şi i-a pierdut! Cine a găsit banii

Un bărbat a împrumutat peste 7.500 lei de la bancă şi i-a pierdut! Cine a găsit banii

Un bărbat a împrumutat peste 7.500 lei de la bancă şi i-a pierdut! Cine a găsit banii
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    26 Mai 2017   •   20:51

O persoană din municipiul Bacău care a pierdut 7.500 de lei a recuperat suma, un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău fiind cel care a găsit banii şi i-a returmat.

„În timp ce se deplasa la serviciu, un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău a observat în zona bisericii Precista, pe trotuar, o pungă în care se afla o sumă importantă de bani, peste 7.500 de lei. Jandarmul a solicitat sprijinul colegilor săi pentru identificare titularului acestei sume de bani. Astfel, în timpul efectuării verificărilor, la faţa locului s-a prezentat un bărbat de aproximativ 60 de ani din municipiul Bacău, care a sesizat faptul că, trecând prin zona respectivă, a pierdut nişte bani, prezentând în acest sens documentele justificative din care reieşea că suma îi aparţine”, precizează un comunicat de presă remis, vineri, de Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău.

Bărbatul le-a relatat jandarmilor că, în aceeaşi zi, a ridicat banii de la o instituţie bancară cu titlu de împrumut, cu aceştia intenţionând să achiziţioneze un autoturism.

Banii au fost predaţi persoanei în cauză în prezenţa unui martor asistent.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close