Andrei Gheorghe a murit la 56 de ani. Dincolo de atitudinea sa dură, fermă, uneori mai puțin politicoasă, vedeta radio-tv arăta și alt chip colegilor de branșă și celor cu care lucra. Mărturia lui Costin Ștucan, de la Gazeta Sporturilor.
“Vă blestem conducători ai României și-n pușcărie dacă v-aș băga pe toți, cu nimenea nu aș greși.
Vă blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, înfumurările și prostia voastră agresivă.
Vă blestem să muriți stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită, într-un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți în sufragerie și cu părinții în întreținere pe veci.
Sunt obosit și drumul nu se zărește”.
Sunt cuvintele lui Andrei Gheorghe, într-o postare pe Facebook de acum jumătate de an. Exact ăsta era Andrei. Se aprindea ca fosforul din vârful chibritului, ardea cu flamă strălucitoare și apoi devenea blând, melancolic. De vină era sângele său pe jumătate rusesc. Recunosc că, la început, am avut o frică îngrozitoare de el.
În primăvara lui 2006, când Sergiu Toader mi-a spus că voi face o emisiune cu Andrei Gheorghe în săptămânile de dinainte de sfertul românesc din Cupa UEFA, am crezut că o iau razna. Mi-era frică de televiziune, dar mai ales mi-era frică de Andrei Gheorghe. La radio era un căpcăun, un devorator de oameni. În special, un devorator de minți necoapte. Era o bibliotecă din Alexandria pe două picioare și putea să-ți vadă neuronii cum se adună pentru a crea un gând. Îl ascultam uneori și eram șocat de cum reușea să fie atât de spontan. Andrei întreba și știa deja ce o să-i răspunzi, iar dacă sesiza o urmă de nesimțire sau de prostie începea să ardă. Și pârjolea totul în jur", scrie Ștucan.
