Antena 3 CNN Actualitate Medicul Tudor Ciuhodaru, despre cum ne afectează schimbările bruşte de temperatură

Medicul Tudor Ciuhodaru, despre cum ne afectează schimbările bruşte de temperatură

Schimbările bruşte de temperatură ne pot afecta serios sănătatea. Trecerea de la temperaturi ridicate la ploaie și vreme înnorată îi afectează în special pe copii, pe bătrâni și pe bolnavii cronici. Tudor Ciuhodaru, medic primar de medicină de urgenţă, a vorbit în exclusivitate la Antena 3, despre cum sunt afectate anumite persoane din cauza oscilaţiilor de temperatură.

Medicul Tudor Ciuhodaru, despre cum ne afectează schimbările bruşte de temperatură
Sursa foto: Antena 3
de Iulia Gorgorin    |    02 Apr 2022   •   13:15

Medicul Tudor Ciuhodaru a vorbit, în exclusivitate la Antena 3, despre seria de afecţiuni cu care se pot confrunta oamenii în această perioadă. 

"Într-adevăr, aceste variaţii reprezintă un stres major, cu potenţial efecte negative asupra celor care fac parte de grupele de risc. Vorbim despre vârstnici, copii, cei cu afecţiuni respiratorii, cardiovasculare, neurologice sau metabolice. Particularităţile fizice şi psihice individuale influenţăează modul cum se face această adaptare, aşa că mulţi dintre noi pot prezenta o simptamatologie polimorfă mergând până la agravarea sau compensarea unor afecţiuni.

Pe primul loc sunt afecţiunile cardiovasculare şi aici vorbesc de variate tulburări de ritm, variaţii de tensiune arterială şi chiar de compensarea afecţiunilor cardiace cu risc crescut de infarct miocardic sau insufcienţă cardiacă sau agravarea arteriopatiilor periferice.

Pe al doilea loc sunt cele neurologice, cu risc crescut de accident vascular cerebral ischemic, sindroame migrenoide, tulburări ale apetitului, fie că vorbim de inapetenţă sau bulimie, tulburări ale somnului, somnolenţă sau insomnie.În modificările neuropsihice este inclusă şi tulburarea afectivă sezonieră şi chiar cu risc crescut de suicid.

Pe al treilea loc sunt cele respiratorii şi aici vorbesc de laringite, traheo-bronşite, otite, pneumonii. Pe de altă parte, nici afecţiunile osteoarticulare nu sunt de neglijat, pentru că în această perioadă sunt foarte mulţi pacienţi care ajung cu nevralgii intercostale, cu afecţiuni osteoarticulare. Pe de altă parte, nu putem trăi sub un clopot de sticlă şi ar trebui să fim foarte atenţi la această simptomatologie polimorfă şi dacă ea persistă, să consultăm un medic.

Este suficient să vă îmbrăcaţi conform temperaturii de afară, nu a datei din calendar. Pentru cei din grupa de risc, să evite deplasările dimineaţa când este foarte frig, sau să alterneze deplasările, cu repaos în spaţiile încălzite. Pe de altă parte, adaptarea medicaţiei în această perioadă trebuie făcută doar după consultul medicului de familie sau a specialistului. Constat o tendinţă îngrijorătoare când sunt aceste variaţii bruşte de temperatură. Un exces de antinflamatoare sau de antibiotice luate de pacienţii noştri, ceea ce înseamnă pe de o parte risc crescut de hemoragii digestive superioare. Antibioterapia nejusticată, fără indicaţii, poate să ducă la numeroase complicaţii, sau nu are efectul scontat", a explicat dr. Tudor Ciuhodaru la Antena 3.

×
Subiecte în articol: Tudor Ciuhodaru schimbari vreme
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close