Antena 3 CNN Actualitate Metrorex: Vor fi instalate 139 automate de vândut cartele până la sfârșitul anului

Metrorex: Vor fi instalate 139 automate de vândut cartele până la sfârșitul anului

Metrorex: Vor fi instalate 139 automate de vândut cartele până la sfârșitul anului
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    27 Mai 2016   •   23:43

Metrorex are în prezent 37 de automate de vândut cartele, din care sunt funcționale 28, iar nouă sunt într-un program de reparații, însă, până la finele anului, în cadrul unui proiect aflat în derulare, vor fi instalate 139 de automate noi, informează Metrorex printr-un comunicat remis vineri, potrivit agerpres.ro.

"În urma unei analize realizate, au fost luate, în ultimele șase luni, o serie de măsuri care au îmbunătățit activitatea comercială a societății, astfel încât la acest moment, din cele 37 automate de vândut cartele, 28 sunt funcționale, iar 9 au intrat într-un program de reparații care se va finaliza la sfârșitul lunii iunie din acest an. Îi asigurăm pe toți călătorii noștri că vom face tot ceea ce este posibil pentru ca tehnologiile moderne să devină suportul de bază pentru plata rapidă și sigură a călătoriei cu metroul. În acest sens, în cadrul proiectului "Modernizarea instalațiilor pe magistralele 1, 2, 3 și TL. Instalații control acces" pentru 41 de stații, aflat în derulare și care va fi finalizat la sfârșitul anului 2016, se vor instala un număr de 139 automate noi de vândut cartele (AVC-uri) cu toate facilitățile de emitere carduri magnetice, reîncărcare carduri contactless, acordare de rest la plata cash și plata cu card bancar, astfel încât fiecare acces din cele 41 de stații să aibă în dotare minim 2 AVC-uri. Totodată, cele 37 AVC-uri existente vor fi modernizate, astfel încât vor da rest la plata cu cash și vor avea posibilitatea de a reîncărca cardurile contactless. Menționăm că de la cabinele de acces, legitimațiile de călătorie pot fi achiziționate zilnic în intervalul orar 6,00-22,00", se menționează în comunicat.

Reprezentanții companiei precizează, de asemenea, că Metrorex a semnat vineri un contract cu Banca Comercială Română care constă în servicii bancare aferente activității comerciale a societății, respectiv plata prin POS la casierii, automate de vândut cartele și direct la aparatul de taxare cu card bancar contactless. 

Astfel, din luna iulie, vor fi asigurate servicii de instalare a 47 terminale POS în casierii; servicii de instalare a 37 terminale POS la aparate de vândut cartele; servicii de instalare a 164 terminale POS pentru plata cu card contactless (instantpay) direct la aparatul de taxare; servicii de configurare a echipamentelor instalate în locațiile menționate; servicii de utilizare a echipamentelor POS, mentenanță, suport și helpdesk.

Metrorex face aceste precizări după ce ministrul Justiției, Raluca Prună, a criticat pe pagina sa de Facebook faptul că în București, deși este capitală europeană, nu se poate călători "cinstit" cu metroul după ora 22.00, deoarece casieriile de unde se pot achiziționa cartele sunt închise.

×
Subiecte în articol: Metrorex Raluca Prună
Parteneri
Programul Rabla 2024 începe astăzi!
x close