Antena 3 CNN Actualitate Sănătate "Plătim CAS, dar nu primim nimic" | Coşmarul bolnavilor care aşteaptă luni întregi să afle un diagnostic la RMN sau CT

"Plătim CAS, dar nu primim nimic" | Coşmarul bolnavilor care aşteaptă luni întregi să afle un diagnostic la RMN sau CT

În România așteptarea a devenit, din păcate, o regulă atunci când avem nevoie de investigații imagistice decontate de stat. Liste uriașe sunt și pentru ecografiile cardiace ale copiilor.

de Cristina Ştefan    |    30 Dec 2023   •   17:00

Bolnavii din România se lovesc de multe ori de birocrație și de lipsurile sistemului medical atunci când au nevoie de investigații imagistice. Diagnosticul poate veni după luni de aşteptare chiar şi atunci când vorbim de o afecțiune oncologică.

Peste jumătate din totalul aparatelor RMN şi CT sunt în sistemul privat, iar la stat ne lovim de birocrație ori de o uşă închisă dacă ajungem în weekend sau la sfârşitul programului, iar cele mai multe clinici private nu decontează aceste servicii.

În căutarea unui diagnostic bolnavii se lovesc de multe ori de birocrație și de lipsurile sistemului medical.

"De la medicul de familie am mers la alt ginecolog, pe la Colțea. De acolo m-a trimis în altă parte...am ajuns la județeană, la Ilfov și de acolo am venit aici", spune resemnată o pacientă. 

Așteptarea a devenit, din păcate, o regulă atunci când avem nevoie de investigații imagistice decontate de stat. Liste uriașe sunt și pentru ecografiile cardiace ale copiilor.

Cele mai multe spitale private nu decontează acest serviciu, iar la stat cu greu găsești un loc liber.

Citeşte şi: Medic neurochirurg, despre diferenţa dintre CT şi RMN | Informaţii ultile pentru rezultate cât mai precise

Copiii pot aștepta săptămâni bune pentru o ecografie cardiacă, dacă ajung într-un spital de stat. În schimb, la privat părinții pot plăti între 500 și 700 lei pentru o astfel de investigație medicală.

"Ceea ce nu e ok, că mori până atunci. Și nu toți își permit pe pecuniar să plătească", spune cineva.

"Nu mi se pare normal, atâta timp cât ei sunt copii și au dreptul la gratuități, iar noi suntem salariați, plătim CAS și de fapt nu beneficiem de nimic. Analize dacă te programezi, trebuie să te programezi cu două-trei luni înainte. Până atunci ești varză. Deci tot ne forțează oarecum să plătim", mai spune o mamă.

"Încercăm și acolo și acolo unde avem prioritate, acolo ne ducem", mai spune o mamă.

Jumătate din totalul aparatelor RMN și CT sunt la privat

"Programările se fac online și există pacienții care sunt adresați către consulți de cardiologie pediatrică, cei internați pacienți din urgență. Noi facem programările de la o lună la alta, deci în fiecare lună se de drumul la programare pentru luna următoare", spune Addilami Salwa, cardiolog INSMC.

Peste jumătate din totalul aparatelor RMN și CT sunt la privat, iar la stat riscăm să dăm de o ușă închisă, mai ales în weekend.

"Programul de lucru este de luni până vineri, între orele 7:30 și 13:30. Nu avem un serviciu de gardă pe acest echipament", spune Viorel Pârlea, specialist Radiologie şi Imagistică. 

Și cei care au nevoie de un angiograf, aparatul care permite vizualizarea vaselor de sânge, sunt nevoiți să caute bine spitalul.

"La nivelul României cred că sunt 10-12 spitale unde este disponibilă această procedură, cam jumate din ele fiind în București", mai spune Viorel Pârlea, specialist Radiologie şi Imagistică. 

Potrivit Eurostat, România este printre statele Uniunii Europene care alocă cei mai puțini bani pentru sănătate.

×
Subiecte în articol: diagnostic RMN CT
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close