Antena 3 CNN Actualitate Șoferii români ar putea primi amenzi pe baza înregistrărilor camerei de bord. Modificările importante din proiectul pus în dezbatere publică

Șoferii români ar putea primi amenzi pe baza înregistrărilor camerei de bord. Modificările importante din proiectul pus în dezbatere publică

Șoferii din România ar putea fi amendați de polițiști și în alte condiții, potrivit unui proiect de lege care se află acum în dezbatere publică.

de Ioana Mircea    |    10 Apr 2024   •   10:06

Un proiect de modificare a Codului Rutier, recent repus în dezbatere publică, aduce o serie schimbări semnificative.Potrivit acestuia, polițiștii vor putea folosi înregistrări audio-video primite de la alți participanți la trafic sau de la administratorii drumurilor publice pentru a sancționa șoferii care încalcă regulile.

În cadrul proiectului, se prevede crearea unei platforme informatice pentru încărcarea imaginilor, iar acestea vor constitui dovezi în cazul comportamentului agresiv al șoferilor.

"Polițistul rutier poate constata contravenția de adoptare a unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice (...) și cu ocazia verificării sesizării formulate de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a oricăreia dintre manevrele prevăzute la art. 54 alin.(2) și a surprins aceste manevre agresive într-o înregistrare audio-video sau video, după caz“, se arată în proiect.

Aceste imagini vor fi utilizate pentru sancționarea șoferilor care întorc mașina prin folosirea frânei de ajutor, schimbă benzile de circulație foarte des, accelerează agresiv, derapează intenționat, circulă foarte aproape de vehiculul din față sau abuzează de semnalele acustice și luminoase.

În esență, proiectul introduce o excepție de la regulile actuale, care impun ca polițiștii rutieri să constate contravențiile direct sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau omologate. De asemenea, acesta permite polițiștilor să acceseze și să utilizeze datele de monitorizare a traficului rutier colectate de administratorii drumurilor publice, pentru a aplica sancțiuni șoferilor în baza acestora, potrivit mai.gov.ro.

×
Subiecte în articol: amenda Cod Rutier 2024 camera de bord
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close