Antena 3 CNN Actualitate Senatul a adoptat modificarea Legii privind organizarea judiciară

Senatul a adoptat modificarea Legii privind organizarea judiciară

Senatul a adoptat modificarea Legii privind organizarea judiciară
20 Dec 2017   •   14:18

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. 

S-au înregistrat 80 de voturi pentru, 28 împotrivă şi o abţinere. 

Nu a fost adoptat în plen niciunul dintre amendamentele respinse în Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei. Plenul Senatului şi-a însuşit însă, prin vot, toate amendamentele adoptate de Comisie. 

Printre cele mai importante modificări aduse de comisie se află cea potrivit căreia Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte poate investiga toate infracţiunile comise de magistraţi. 

Secţia îşi păstrează competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care alături de magistraţi sunt cercetate şi alte persoane, potrivit unui amendament din partea UDMR. 

Parlamentarii au mai decis ca această secţie să fie condusă de un procuror-şef, ajutat de un procuror-şef adjunct, numiţi în funcţie de plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Senat legile justitiei
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close