Antena 3 CNN Actualitate Șocant. Amănuntul care le putea salva viața victimelor accidentului din Brașov

Șocant. Amănuntul care le putea salva viața victimelor accidentului din Brașov

Șocant. Amănuntul care le putea salva viața victimelor accidentului din Brașov
19 Iun 2016   •   17:08

Silviu Apostol, managerul unei firme private de transport din Iași, prieten bun cu profesorul Cătălin Pop, una dintre cele patru persoane decedate în accidentul petrecut vineri în Brașov, nu a putut onora comanda de transport spre Arad și spune că mașina în care se aflau elevii era ”cel mai prost autocar”.

Silviu Apostol deține o firmă de transport în Iași, dar perioada aglomerată, în care există multe solicitări pentru închirierea unor microbuze sau autocare, l-a determinat să nu poată onora comanda de transport venită din partea Palatului Copiilor din Iași, potrivit Libertatea.

Patronul a declarat, în exclusivitate, pentru Libertatea că autocarul în care erau elevii și profesorii de la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă și de la Palatul Copiilor, componenți ai ansamblului folcloric HORA, era cel mai prost din Iași. Astfel, cei care se deplasau către Arad, pentru a participa la un festival internațional de folclor al copiilor, având încă din start viața pusă în pericol.

”Forțat de împrejurări, fiind o perioadă aglomerată, nu am putut să onorez această comandă. Am încercat să le fac rost de un autocar de la firme din Botoșani și Suceava, însă nu am găsit. Așa s-a ajuns la alegerea celui mai prost autocar din Iași”, spune Silviu Apostol.

”Personal am văzut aceast autocar, de fapt acest cazan pe patru roti, pentru că asta era, acum 3 săptămâni, într-o curte, mai mult abandonat decât în stare de funcționare”, ne-a mai declarat Silviu Apostol.

Vizibil îndurerat în urma accidentului în care și-a pierdut un prieten, profesorul Cătălin Pop, care i-a fost coleg de facultate și pe care îl văzuse ultima data acum două săptămâni în cadrul unei întâlniri cu foștii colegi, Silviu Apostol a ținut să sublinieze că acest tragic accident putea să fie evitat dacă legea nu era atât de permisivă.

”Legea este foarte permisivă cu astfel de firme și cu astfel de mașini, cazane pe patru roti. Printre cei morți sau în acel autocar putea să fie și copilul meu. Este nevoie de controale mult mai aspre și de legi mult mai dure, astfel încât să nu se ajungă la astfel de improvizații, cu scaune montane în plus, practici de care știu, dar pe care nu le-am agreat niciodată”, a mai spus managerul firmei de transport care primise solicitare pentru drumul până la Arad pentru 30 de persoane.

Un microbuz înmatriculat în judeţul Iaşi a fost implicat, vineri, într-un accident rutier pe DN 1, în zona localităţii Perşani. Autovehiculul a acroşat, în timp ce se deplasa către Sibiu venind dinspre Braşov, într-o curbă la dreapta, un parapet de beton care separa sensurile de mers, răsturnându-se.

Copiii care se aflau în microbuz erau de la Colegiul Naţional de Artă ''Octav Băncilă'' şi de la Palatul Copiilor din Iaşi şi se duceau la un festival la Arad, a declarat, pentru AGERPRES, Camelia Gavrilă, şeful ISJ Iaşi.

Procurorii au deschis un dosar penal în legătură cu acest caz. Iniţial, dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş, însă ancheta a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, având în vedere complexitatea cauzei.   

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close