„Vreau acasă la mine” scrie Lidia T. din Italia pe un grup cu români din peninsulă, scrie Rotalianul. Apoi continuă:
„Cred că a vrea acasă e dorința multora dintre noi. Am 13 ani de când sunt în Italia, merg acasă odată pe an și tot de atâția ani nu am fost niciodată în țară la sărbătorile de Crăciun sau de Paşte, merg acasă doar în luna lui august, iar de multe ori nici luna asta nu am stat-o toată.
Pot spune că am fost norocoasă, totuși. Am avut familia cu mine dar întodeauna parcă mi-a lipsit ceva, o parte din mine. Nu pot spune că am dus-o greu în străinătate, aş minți! Am reușit să ne integrăm cât de bine am putut dar niciodată nu ne-am simțit ca acasă la noi. Am început acest an cu o mare dorință, aceea de a fi ultimul departe de țară.
Mă macină însă dubiile, nu sunt convinsă dacă facem bine luând această decizie, sau poate ar trebui să mai stăm. Vă spun sincer, mă gândesc cu groază la momentul întoarcerii dar, în același timp, mi-l doresc foarte mult.
Vreau acasă şi gata. Cum o fi o fi!
Nu ştiu, nu înțeleg de ce pe lângă această dorință, simt și o anumită neliniște, o nesiguranță. Voi cum credeți că ne putem pregăti pentru momentul întoarcerii definitive? Credeți că vom face față?”
