Antena 3 CNN Actualitate Traficantul care vindea drogul preferat al lui Vlad Pascu în farmacii a fost reținut. Bărbatul lucra la un cunoscut lanţ farmaceutic din Bucureşti

Traficantul care vindea drogul preferat al lui Vlad Pascu în farmacii a fost reținut. Bărbatul lucra la un cunoscut lanţ farmaceutic din Bucureşti

Bărbatul reţinut după ce a vândut ilegal peste 11.000 de comprimate de Fentanil şi Oxicodonă lucra la un cunoscut lanţ de farmacii din Bucureşti.

de Ioana Ciobanu    |    22 Sep 2023   •   11:14

Individul a fost prins în flagrant cu o cutie în care se aflau chiar pastile. 

Oxicodona este una dintre substanţele care apare şi în dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Potrivit profilului său de pe o reţea de socializare, bărbatul se ocupă de "quality management" la o cunoscut companie farmaceutică din Bucureşti. 

Individul ar fi vândul în ultimul an peste 10.000 de comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanil.

Fentanilul este un opioid sintetic extrem de puternic, destinat bolnavilor de cancer în stadii terminale și gestionării durerilor în cazul intervențiilor chirurgicale, fiind eliberat doar în baza prescripției medicale. 

Are o potenţă de 100 de ori mai mare decât morfina și este de până la 50 de ori mai puternic decât heroina. Specialiştii spun că și un microgram din această substanţă poate ucide un om.

Printre substanţele vândute de suspect se află şi Oxicodona, un analgezic opioid care apare şi în dosarul de la DIICOT în care este implicat Vlad Pascu şi în care trei personaje care furnizau drogurile la petreceri au ajuns în arest preventiv. 

Unul dintre dealeri chiar a încercat să fure substanţa din spitalul Floreasca, prietenul lui Vlad Pascu.

Deși de cele mai multe ori, acesta este prescris pentru gestionarea durerii asociate cu afecțiuni precum artrita, cancerul sau alte probleme medicale severe, oxicodona poate crea senzații de euforie sau relaxare intensă pe lângă efectul analgezic. 

Tocmai de aici și caracterul dual al medicamentului opioid despre care Vlad Pascu spunea că este "fan".

×
Subiecte în articol: Vlad Pascu oxicodona arestat
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close