Antena 3 CNN Economic Un curs ales greșit a condus la un business de milioane

Un curs ales greșit a condus la un business de milioane

La aproape 50 de ani, Camelia Popescu a găsit rețeta succesului în antreprenoriat cu un business care acum are ramifiicații în toată lumea.

de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Sep 2023   •   10:00

Nu i-a ieșit din prima, dar nu s-a dat bătută. A căutat succesul de-a fir a păr prin tainele antreprenoriatului, a adus la viață și a îngropat, rând pe rând, idei, a greșit, dar s-a ambiționat să se ridice de fiecare dată, ba chiar a și schimbat mai multe domenii până când, într-o zi, din întâmplare, și-a găsit drumul.

Așa că în urmă cu 15 ani punea bazele unei afaceri, care, în timp, s-a transformat într-un holding, cu companii cu mai multe linii de business, precum broker de asigurări, broker de credite, broker de pensii private, imobiliare și turism.

Succesul în business, în cele din urmă, pentru Camelia Popescu s-a dovedit că avea în spate un secret simplu: respectul și echitatea, mai ales că a pornit în această călătorie alături de ați 16 colegi, și ei membri fondatori ai honding-ului, care i-au dat curaj și aripi.

Acum, din 17 au ajuns 120 de acționari, pentru că au un model atipic de business, dar este unul care le-a adus și o echipă fidelă, împreună cu care au crescut organic, dar impresionant, pentru că zecile de acționari sunt chiar angajați care au reușit să îndeplinească anumite criterii de performanță.

După un deceniu și jumătate de la înființare, holdingul ajunsese anul trecut la o cifră de afaceri de șase milioane de lei, cu o creștere de aproape 57% față 2021.

Expansiunea continuă a grupului de firme se datorează însă unei gândiri sănătoase și respectării “Legii incubației”, cum a numit-o Camelia Popescu.

Este acea lege nescrisă în business, pe care trebuie să și-o însușească mai ales antreprenorii tineri, lege care spune că trebuie să ai în primul rând răbdare pentru a pune bazele unei fundații trainice înainte de a visa la profituri mărețe.

×
Subiecte în articol: BizSchool business
Parteneri
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate
x close