Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv George Simion: "Austria nu şi-a schimbat nicio poziţie faţă România în Schengen. Migranții sunt o forță de colonizare a Europei!"

George Simion: "Austria nu şi-a schimbat nicio poziţie faţă România în Schengen. Migranții sunt o forță de colonizare a Europei!"

Liderul formațiunii AUR, George Simion, i-a acuzat pe decidenții politici din guvern că negociază "în genunchi" aderarea României la Schengen și a evocat pericolul ca țara noastră să fie nevoită să primească refugiați musulmani din Orientul Mijlociu și Afganistan în schimbul unei "flexibilizări" a poziției Austriei.

de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Dec 2023   •   18:35

Anterior, ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, a explicat că țara noastră nu are nicio obligație suplimentară în legătură cu migranții ajunși în Austria.

El a explicat că, în conformitate cu acordurile la care România este parte, autoritățile de la București trebuie să îi reprimească pe migranții care au fost înregistrați inițial în țara noastră și care ulterior au ajuns în alte țări, mai potente economic, pentru a cere azil.

La nivelul lui 2023, ar fi vorba de 120 de migranți, a spus Predoiu.

Însă liderul AUR insistă că poziția "jignitoare" a Austriei față de România nu s-a schimbat. El a avertizat și în legătură cu Olanda, care s-a opus, anul trecut, intrării Bulgariei în Schengen.

Această opoziție se repercutează și asupra României, dat fiind că se discută despre intrarea "la pachet" a celor două state în spațiul de liberă circulație.

Simion: "Migranții sunt o forță de colonizare a Europei!"

"Cunosc foarte bine cazul Italiei. În Lampedusa şi în alte locuri vin cu sutele de mii genul acesta de migranți, care numai refugiați nu sunt. Ei sunt o forță de colonizare a Europei.

În Italia, acești migranți rămân acolo tocmai prin prisma Acordului de la Dublin. Nu şi-i asumă Franța sau Austria. Din Afganistan, din Siria, cei care au avut (motive) de venit, au venit. Acum, poate mai sunt mujahedini sau talibani. N-avem nevoie de așa ceva în țara noastră. Și așa, am avut o grămadă pe cap în ultimii ani, şi acum ni-i aduce domnul Marcel Ciolacu pe prietenii lui Omar Hayssam.

Încă o dată: asta nu este aderare la Schengen. Din punct de vedere economic, firmele noastre vor trebui, în continuare, să stea la graniţa cu Ungaria. Ori suntem în spațiul economic comun şi suntem cetăţeni ai Uniunii Europene, ori suntem cetățeni de mâna a doua. Nu în genunchi, cum negociază domnul Ciolacu (...) E de râs. Până şi Bulgaria are mai multă demnitate decât noi.

Austria nu şi-a schimbat nicio poziție. E vorba despre granița noastră cu Ungaria. Acolo, TIR-urile cu marfă din România nu trebuie să mai treacă prin acea situație înjositoare. Nu știu pentru ce se bucură domnul Ciolacu.

Simion: "Am vorbit cu Geert Wilders și nu era convins că va face acest pas!"

De 16 ani, întrunim toate condiţiile de intrare în Schengen. (Poziţia României ar trebui să fie:) 'Primiţi-ne în Schengen, primiţi-ne în Uniunea Europeană că, de când ne-aţi primit în Uniunea Europeană, noi nu beneficiem de libertate economică şi de libertate de circulaţie. Ori ne-aţi primit cu voi la masă, ori ne trimiteți la masa săracilor!'

(Legat de ce va face Olanda), am vorbit cu domnul Geert Wilders (şeful partidului populist şi islamofob care a câștigat alegerile generale, n.r.) şi nu era convins că va face pasul ăsta. Își bat joc de noi, când Austria, când Olanda, şi o să apară, mâine-poimâine, şi Franţa, când va fi schimbare de guvern. Spațiul de circulație european e în pericol, iar noi intrăm când aproape dispare. Din păcate, nu avem conducătorii pe care i-am avut odată", a spus George Simion la Antena 3 CNN.

×
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close