Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Psihologul Maria Coman, despre semnele depresiei la adolescenţi: "Toate sunt semnale de alarmă"

Psihologul Maria Coman, despre semnele depresiei la adolescenţi: "Toate sunt semnale de alarmă"

Maria Coman, psiholog şi jurnalist Antena 3 CNN, a explicat care sunt semnele depresiei la adolescenți şi ce măsuri putem lua pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în această situaţie gravă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Apr 2024   •   18:04

Psihologul Maria Coman a comentat cazul elevei care a ajuns la spital după ce a căzut de la primul etaj al unui liceu din Cluj-Napoca. Potrivit cunoscuților, aceasta suferea de depresie.

"Cazul este șocant după părerea mea, pentru că nimeni nu a văzut că fata asta a suferea de ceva, pentru că nimeni nu se aruncă de la etaj dacă nu are nicio problemă înainte. Adică nu te așezi pe marginea unui pervaz și te arunci cu bună știință, dacă nu ai o suferință interioară.

În condițiile astea, mă gândesc că ar fi putut să o vadă părinții. Nu știm nimic despre familia ei, deocamdată. Ar fi putut să o vadă colegii, dar să spunem că ei n-ar fi știut cum să reacționeze sau ar fi putut să o vadă profesorii.

Unul dintre profesorii din școală care lucrează cu ea, probabil zi de zi ar fi putut să vadă că se întâmplă ceva. Depresia are semne. Cineva ar fi putut sau ar fi avut ocazia să facă ceva pentru fata asta. Din fericire, gestul ei nu a fost unul definitiv. Sinuciderea e o soluție definitivă pentru o problemă temporară, de fapt. Iar cei care recurg la acest gest nu au această idee în cap. Li se pare că e o rezolvare a problemei", a spus psihologul Maria Coman. 

Care sunt semnele depresiei la adolescenți

În acest context, psihologul Maria Coman a evidențiat semnele depresiei mai ales în cazul adolescenţilor. 

"Schimbări în comportamentul social. Nu mai face ce-i plăcea, nu-i mai place să facă ceea ce făcea. Retragere socială - nu mai iese cu prietenii sau iese mai puțin cu prietenii. Sau preferă să stea acasă în loc să iasă cu prietenii. Sau preferă să doarmă mai mult sau doarme mai puțin.

În cazul adolescenților, atenție, un simptom important pentru depresie poate să fie furia, care nu e caracteristică în mod normal depresiei. Mănâncă mai mult sau mănâncă mai puțin. Nu mai găsește motivație pentru a face lucrurile pe care le făcea înainte, nu mai reușește să se mobilizeze să facă lucrurile pe care le făcea înainte. Uneori nu se mai îngrijește. Adică dacă vorbim despre o fată care era îngrijită și observăm semne că nu mai are unghiile făcute, că nu-și mai îngrijește părul, nu se mai îmbracă la fel ș.a.m.d, astea toate sunt semne de alarmă.

Nu știm să le identificăm, pentru că facem foarte puțin psiho-educație, din păcate în România și nu știm să ne dăm seama. Adică putem să ne spunem că era prea obosită. Că ținea o cură de slăbire și poate de aia nu mânca. Dar noi oricum nu știm dacă e vorba despre depresie.

Dacă ne ducem un pic mai departe, noi nu știm să identificăm semnele consumului de droguri, nu știm să identificăm niciun fel de semne, din păcate, nici la copiii noștri, nici la anturaj, nici la nimeni. Ceea ce ar trebui să se schimbe, pentru că asta se întâmplă printre fiecare dintre noi, adică se poate întâmpla oricui, să treacă prin aceste situații și e bine să știm ce să facem cumva măcar să știm la ce să ne uităm", a explicat psihologul Maria Coman la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: Maria Coman psiholog semne depresie
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close