Cristina are 47 de ani si este din Rovinari, județul Gorj.
Fiica Cristinei a suferit un grav accident de circulație dar, în cele din urmă, a ieșit din comă.
După acest semn al sorții, femeia a decis să se implice în viața comunității.
"Cristina Lia este omul simplu, omul din popor. Alții mă văd mai sus, dar eu tot acolo mă vad, între cei nevoiași, între cei cu probleme, între ai mei, ca să spun așa. Cristina Lia nu înseamnă doar persoana care sunt. Am creat o organizație, am făcut un lucru ca să putem face, toți, fapte bune în acest context (...) Suntem o mulțime de oameni care pun suflet, și nu mă refer la voluntarii care sunt permanent acolo, ci și la cei care vin ocazional. Sunt oamenii care donează, iar noi suntem portița care se deschide pentru a putea să facă bine într-un anumit loc", spune ea.
Viața Cristinei s-a schimbat radical în urmă cu șapte ani. Accidentul fiicei a făcut-o să renunțe la serviciu și să își deschidă Asociația Glasul Sufletului, prin care reușește să redea speranța oamenilor aflați în momente de cumpănă sau într-o neputință cronică.
"Tot ce s-a întâmplat, s-a întâmplat în baza unei nenorociri, spuneam atunci: accidentul fiicei mele, care mi-a schimbat traiectoria vieții. Am vrut să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a lăsat-o în continuare și am căutat să îi mulțumesc lui Dumnezeu, să ajung aproape de Dumnezeu făcând un bine semenilor mei. Când întind mâna către fiecare om, îmi dau seama ca ma apropii de Dumnezeu. Prin fiecare om pe care îl ajut.", mărturisește Cristina.
Cristina, femeia care-i ajută pe cei nevoiași: Nu dăm bani, că banul schimbă omul!
De atunci, ea s-a implicat în peste o sută de acțiuni umanitare. Eforturile sale au inclus reconstruirea a peste 10 case. Majoritatea donațiilor sunt sub formă de materiale de construcții.
Cristina merge și prezintă cazurile, iar patronii îi dau cantitatea de materiale de care are nevoie.
"Aici este foarte important cum au nevoie oamenii de ajutor. Nu cu bani. De regulă, facem lucrurile. Dacă a ars casa, dacă acoperișul nu mai e bun, îi ajutăm să aibă, din nou, o casă construită (...) De multe ori, dacă a fost nevoie de repatrieri, am ajutat. Noi nu am dat bani, că banul schimba omul.
Am văzut asta și am decis să mergem tot timpul pe ce este nevoie. Materialele de construcții în principal le-am luat prin contractele de sponsorizare. Merg direct la sursă și cer lucrul acesta, iar ca bani, singura sursă de venit sunt acele formulare de 3,5 %", povestește ea,
Cristina muncește cot la cot cu voluntarii pe care a reușit să-i strângă în jurul ei. Iar după atâtea realizări, mai are un vis: o casa în care să ofere bătrânilor fără posibilități o viață liniștită.
"Este un vis prea mare pentru mine. Consider că, dacă am putea să aducem acolo bătrânii, pe cei care sunt cei mai marginalizați oameni și copiii care să le mângâie, cumva, sufletul...Să vadă că n-au trecut prin viață degeaba...Indiferent de ce au făcut oamenii ăștia în viața lor, cred că au nevoie de fărâmă asta de demnitate spre sfârșitul vieții", apreciază ea.
