Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Lovitură pentru românii cu salarii mici. Câţi bani primesc în mână dacă salariul minim brut creşte cu doar 1 leu

Lovitură pentru românii cu salarii mici. Câţi bani primesc în mână dacă salariul minim brut creşte cu doar 1 leu

În fuga după adoptarea şi asumarea de măsuri fiscale, guvernanţii n-au văzut, sau n-au vrut să vadă, că începutul lui 2024 îi poate duce la sapă de lemn tot pe cei care câştigă foarte puţin. Şi aici e cazul românilor care încasează de la angajatori salariul minim.

de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Ian 2024   •   18:54

O ordonanţă dată spune că angajaţii cu salariul minim nu pot fi plătiţi cu această leafă mai mult de doi ani. Astfel, după doi ani de salariu minim, patronii trebuie să-l crească. Pare un mare beneficiu, dar de fapt finanţiştii spun că este o mare aberaţie. De ce?

În primul rând, legislaţia prevede că cei care iau salariul minim brut, beneficiază în această sumă de 200 de lei neimpozabili. Dacă acest salariu creşte şi cu un leu atunci facilitatea dispare, deci impozitele cresc.

Cresc sau scad veniturile angajaţilor care iau de doi ani salariul minim?

În cazul unui salariu minim brut de 3.300 de lei, cu cei 200 de lei neimpozabili, angajatul primeşte, acum, în mână 2.079 de lei.

Dacă brutul creşte cu un leu, adică 3.301 lei, dispar cei 200 de lei neimpozabili, iar angajatul va primi un salariu net de 1.997 lei.

Practic, creşterea reprezintă, de fapt, o scădere.

Citeşte şi: Salariul minim adecvat va fi introdus în România. Anul din care orice cetăţean va putea să trăiască decent

Specialiştii în contabilitate deja vorbesc despre o practică nouă care ar putea lua amploare din ce în ce mai mult din acest an şi anume demisii pe bandă după doi ani de angajare cu salariul minim şi reangajare pe un alt contract de muncă, tot pe aceiaşi bani - adică salariul minim, doar că se restartează calendarul celor doi ani.

Cum se modifică veniturile celor cu salariu minim

- legea îi obligă pe angajatori să mărească salariile celor care au doi ani de venit minim brut

- creşterea salariului minim duce la dispariţia facilităţii de 200 lei neimpozabili

- salariu brut: 3.300 lei - salariu net: 2.079 lei

- salariu brut: 3.301 lei - salariu net: 1.997 lei.

 

×
Subiecte în articol: salariu salariu minim impozit taxe
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close