Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Declaraţiile cutremurătoare ale mamei copilotului Sorin Pătraşcu, mort în accidentul aviatic de la Constanţa: "Vrem să se facă dreptate"

Declaraţiile cutremurătoare ale mamei copilotului Sorin Pătraşcu, mort în accidentul aviatic de la Constanţa: "Vrem să se facă dreptate"

Adriana, mama copilotului Sorin Pătrașcu mort în accidentul aviatic de la Constanţa, cere dreptate după ce ancheta a scos la iveală fapte tulburătoare despre cum şi-au pierdut viaţa fiul ei şi alți 7 militari români.

de Claudia Popovici    |    12 Oct 2022   •   22:58

Reamintim că şapte militari români cu vârste cuprinse între 27 şi 53 de ani au murit în elicopterul IAR 330-Puma prăbușit pe 2 martie 2022 în Constanţa, în timp ce încercau să îşi salveze un alt coleg care s-a prăbușit cu un avion de vânătoare MIG-21 Lancer.

Potrivit anchetei, elicopterul a decolat în condiţii de ninsoare şi givraj moderat, iar datele recuperate din cutia neagră a aparatului de zbor arată că la scurt timp de la desprinderea de sol computerul de bord a început să emită avertizări în serie despre pericolul de îngheț.

La scurt timp, elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbușit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom.

Declaraţiile cutremurătoare ale mamei copilotului Sorin Pătrașcu mort în accidentul aviatic de la Constanţa: "Vrem să se facă dreptate"

 La 7 luni de la tragedie rudele militarilor caută să afle adevărul despre incident, mai ales că s-a descoperit că generalii care au coordonat întreaga operațiune au dat ordine opuse. 

"Poate reușim să facem dreptate. Au murit 8 persoane, dintre care 7 au murit cam în mod gratuit, din excesul de zel al unor persoane care acum, bine mersi, stau liniștite alături de familiile lor, care stau liniștite alături de copiii lor, care pot să-și îmbrățișeze familiile și care aș vrea să simtă măcar un minut nu mai mult, durerea pe care o simt eu de 7 luni de zile de când s-a întâmplat tragedia, de când aștept disperată un semn de la fiul meu.

Nu am avut ocazia măcar să îmi iau rămas bun de la el, măcar să-i mângâi chipul chiar și rece, într-un sicriu.

L-au adus sigilat. Ni l-au băgat în pământ", a spus în lacrimi Adriana Pătrașcu, mama copilotului Sorin Pătrașcu.

"Am aflat de la televizor că fiul meu a murit"

Femeia acuză autoritățile că au dat dovadă de superficialitate şi au aflat de tragedie la câteva ore de la televizor.

"Am dat disperați telefoane! Nimeni nu ne-a confirmat nimic, nici măcar nu răspundeau la telefon.

Am plecat disperați spre Constanța. Undeva la vreo 20 de kilometri s-a publicat numele şi pozele lor. Am aflat că a murit în drum spre Constanţa. (...) Soţul când a aflat a vrut să îşi pună capăt zilelor. 

"Nimeni nu ne-a băgat în seamă. Am lăsat la morgă nişte haine"

Până la 4 dimineața nimeni nu ne-a sunat să ne spună oficial ce s-a întâmplat cu fiul meu. 

Nimeni nu ne-a așteptat la Constanța. Am fost cazați de un nepot la un hotel ca să nu dormim pe stradă.

Dimineața la fel, nimeni nu ne-a băgat în seamă. Am fost la poliţie, apoi la morgă unde am lăsat niște hăinuțe... Eu tot sper ca fiul meu să se întoarcă...Din acea seară am murit odată cu el.

"Din acea seară am murit şi eu odată cu el"

E un copil extraordinar. E   un om extraordinar. Eram un soldat extraordinar ce făcea totul din suflet, cu profesionalism, deci nu a fost niciodată un soldat mediocru.(...) ",a mai spus, în lacrimi, mama copilotului Sorin Pătrașcu.

Întrebată dacă ministrul Apărării a căutat-o după tragedie, Adriana Pătrașcu a spus: 

"Da, am fost chemate toate familiile în data de 14 august la Constanța, de Ziua Marinei unde am avut o întrevedere.

Ne-a strâns să discute cu noi probleme personale. Nu a zis că nimic referitor la anchetă, nu a vrut să facă nicio referire. Orice discuție o aduceam despre anchetă se retrăgeau elegant din discuție, spunând că ancheta este în desfășurare", a mai spus mama copilotului.

Mama copilotului Sorin Pătrașcu, mesaj pentru Vasile Dîncu

"Ce să-i transmit? Să nu uite niciodată lacrimile care le-a văzut în ochii mei și sper să simtă toată durerea, care atunci din compasiune a plecat capul în fața noastră și a durerii.

Văd că a fost doar un joc politic, a fost doar imaginea unui om politic fără pic de compasiune.

Iar băieții noștri sunt doar simple nume care sunt sigur că dacă mâine i-am pune poza fiului meu între 100 de soldați de aceeași vârstă, nu ar ști care a fost băiatul care și-a sacrificat viața.

Deci, pentru dânșii sunt simple nume, simple numere. (...) Demisia ar fi prea blând. Fiecare să suporte rigorile legii pentru faptele lor.  

Cineva din pușcărie va mai veni, dar aceşti băieți din cimitir de acolo de unde sunt nu vor mai veni niciodată.

Nu sunt doar 7 numere! În spatele acestor 7 băieți sunt atâtea familii distruse, atâtea suflete care au murit o dată cu ei, atâția oameni care îi așteaptă disperați, atâția copii care vor să fie ocrotiți de tații lor, care vor să spună tată, tatălui lor şi nu vor mai avea niciodată ocazia.

Nepoțica mea nu va avea niciodată șansă sa îşi strângă tatăl în braţe", a mai spus mama copilotului Sorin Pătrașcu în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close