Antena 3 CNN Externe Alina Kabaeva ar fi însărcinată. Presa rusă susține că Vladimir Putin a fost ”șocat” de veste

Alina Kabaeva ar fi însărcinată. Presa rusă susține că Vladimir Putin a fost ”șocat” de veste

Fosta gimnastă olimpică ar fi însărcinată cu al treilea copil, susțin surse apropiate Kremlinului. Vladimir Putin ar fi aflat de curând, iar vestea l-a luat prin surprindere.

Alina Kabaeva ar fi însărcinată. Presa rusă susține că Vladimir Putin a fost ”șocat” de veste
Sursa foto: Twitter/ BSA
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Mai 2022   •   20:02

Liderul rus, în vârstă de 69 de ani, ar fi într-o relație secretă cu medaliata olimpică cu aur Alina Kabaeva, în vârstă de 38 de ani, din 2008. S-a spus că cei doi au deja doi copii împreună. Acest lucru nu a fost niciodată confirmat.

Postul de știri rus General SVR Telegram, despre care se crede că este condus de un fost ofițer de informații de la Kremlin, a transmis că Kabaeva este din nou însărcinată.

”Putin a aflat că amanta lui este din nou însărcinată – și după cum se arată, acest lucru nu a fost planificat. Am raportat deja că ieri, președintele rus, conform martorilor oculari, părea deprimat și oarecum distant”, a notat publicația menționată, scrie Daily Mail.

Același canal de știri a făcut anterior afirmații despre problemele de sănătate ale lui Putin, dar și despre cei doi copii ai cuplului.

Primul fiu al celor doi s-a născut în secret în Elveția, în 2015, potrivit unei surse apropiate obstetricianului care a asitat la naștere. Cel de-al doilea fiu a fost născut la Moscova în 2019, cu același specialist, care a zburat în Rusia pentru naștere, potrivit unei investigații realizate de ziarul elvețian Sonntagszeitung.

×
Subiecte în articol: Alina Kabaeva insarcinata Vladimir Putin
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close