Antena 3 CNN Externe După o oră de la armistiţiu, 12 rachete au fost lansate asupra Israelului

După o oră de la armistiţiu, 12 rachete au fost lansate asupra Israelului

După o oră de la armistiţiu, 12 rachete au fost lansate asupra Israelului
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de M.Z.    |    22 Noi 2012   •   07:20

Un număr de 12 rachete au fost lansate asupra Israelului miercuri seară, la numai o oră după armistiţiul privind încetarea focului între Israel şi grupările armate palestiniene din Gaza, fără a provoca răniţi, informează AFP.

După o oră de la începerea armistiţiului, intrat în vigoare la ora 21.00, sistemul antirachetă Iron Dome a interceptat o rachetă deasupra oraşului Ashkelon.

Armata israeliană a declarat că 130 de rachete au fost lansate miercuri din Fâşia Gaza în direcţia Israelului. Aproape 1.300 de proiectile au fost lansate în ultima săptămână.

Chiar înainte de intrarea în vigoare a armistiţiului, ramura armată a Hamas - Brigăzile Ezzedine al-Qassam - au revendicat lansarea a 10 rachete Grad asupra Beersheba la ora 20.15, capitala Neguev, şi alte două asupra Ashdod, în apropiere de regiunea palestiniană.

Armistiţiul anunţat de Egipt
ar trebui să pună capăt unei săptămâni de confruntări armate între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas care s-au soldat cu 155 de morţi palestinieni şi cinci morţi israelieni, printre care şi un soldat.

În cursul precedentelor armistiţii sub autoritatea Hamas, aflat la putere în Gaza, grupări jihadiste şi salafiste din teritoriu au continuat în mod sporadic să vizeze Israelul.

Tot miercuri seara, dar cu o oră înainte de începerea armistiţiului dintre statul evreu şi mişcarea islamistă Hamas, mai multe rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre sudul Israelului.
   

Potrivit celui mai recent bilanţ, luptele s-au soldat cu moartea a 155 palestinieni şi cinci israelieni, de miercurea trecută, de la declanşarea operaţiunii israeliene "Pilon de Apărare", pentru a contracara atacuri cu rachete din Fâşia Gaza.





×
Subiecte în articol: Israel armistitiu
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close