Antena 3 CNN Externe Obama revine la Casa Albă

Obama revine la Casa Albă

Fostul preşedinte Barack Obama s-a întors marți la Casa Albă pentru prima dată de când şi-a încheiat cel de-al doilea mandat în 2017. Acesta a venit pentru a prezenta beneficiile legii sale de sănătate şi pentru a oferi sprijin preşedintelui actual, care este prietenul şi fostul său vicepreşedinte, Joe Biden.

Obama revine la Casa Albă
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    05 Apr 2022   •   23:26

Obama rămâne o figură populară în cadrul Partidului Democrat, în timp ce Biden se confruntă cu cote scăzute de popularitate din cauza revenirii talibanilor la conducerea Afganistanului, inflaţiei ridicate şi pandemiei  de COVID-19.

Drept urmare, democraţii se confruntă cu riscul de a pierde controlul unei camere sau chiar asupra ambelor camere ale Congresului în noiembrie, ceea ce ar opri agenda legislativă a lui Biden, transmite Reuters.

Administraţia Biden va dezvălui marţi o măsură pentru a remedia un element din Legea privind sănătatea la preţuri accesibile, sau Obamacare.  Concentrarea asupra asigurărilor medicale i-a ajutat pe democraţi din punct de vedere politic în trecut.

Obamacare a fost cea mai importantă realizare legislativă a fostului preşedinte, iar republicanii au încercat în mod repetat  să o abroge fără succes.  Obama şi Biden s-au împrietenit în timpul mandatului său, întâlnindu-se săptămânal la prânz.

Familiile lor au devenit apropiate şi Obama a vorbit la înmormântarea fiului lui Biden, Beau. Cei doi vor lua au luat prânzul marţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: Barack Obama Joe Biden Casa Alba SUA
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close