Regina Elisabeta este cunoscută admiratoare a rasei canine corgi şi a avut peste 30 de câini în domnia ei record. Însă cel mai longeviv monarh din Marea Britanie are şi un secret la fel de îndelungat.
Regina are o pasiune secretă pentru "banalul" labrador. O nouă carte susţine că Regina a avut până la 20 de astfel de câini şi chiar a cerut ca maşinile ei să fie adaptate astfel încât să poată face faţă respiraţiei rău mirositoare a acestora.
Autorul Ben Fogle - a cărui soţie, Marina, este sora unei foste iubite a Ducelui de Cambridge - scrie că Regina ţine un grup de labradori ascunşi de public, în Sandringham, Norfolk. Fogle descrie rasa ca fiind "iubirea ascunsă a vieţii ei" în cartea "Labradorul: Povestea celui mai îndrăgit câine din lume".
Fogle spune că nu i s-a permis să vadă câinii Reginei cu ochii lui, însă a declarat pentru The Times că aceasta "îi ţine foarte ascunşi".