În anul 2005, Traian Băsescu pune primele cărămizi în construcţia regimului său. Clasarea dosarului Mihăileanu, deschiderea anchetei Zambaccian şi numirea lui Daniel Morar la DNA sunt primele semne clare despre cum avea să conducă preşedintele care promisese o altfel de Românie.
În acelaşi an, Băsescu a declanşat prima criză politică cerând obsesiv anticipate, a dinamitat relaţia cu premierul Tăriceanu şi a lansat-o pe Elena Udrea în prima linie ca portavoce a sa.
La nici două săptămâni după ce s-a cocoţat pe scaunul de preşedinte, Traian Băsescu aruncă în aer scena politică. Deşi promisese stabilitate, în primul interviu pe care-l acordă ca preşedinte, cere alegeri anticipate, sperând că astfel partidul său va prelua în totalitate frâiele puterii.
Nu a fost doar o scăpare. Băsescu a menţinut pe agenda publică tema anticipatelor pe tot parcursul anului 2005. Asta, cu toate că nici măcar partenerii săi de coaliţie nu-i împărtăşeau dorinţa.
Şi totuşi, Băsescu nu a ratat nici o ocazie să amintească de anticipate.
Avid după publicitate, Băsescu a vizitat de 15 ori şantierul de la podul Mărăcineni, afectat de inundatii, de unde-şi transmitea şi mesajele politice. Deplasările în zonă i-au folosit şi în competiţia cu premierul Călin Popescu Tăriceanu pe care a încercat să-l controleze, aşa cum a făcut ani mai târziu cu Emil Boc.
Fără succes însă. După o demisie anunţată în contextul obsesiei pentru anticipate a lui Băsescu, primul-ministru a revenit asupra declaraţiei. A folosit ca pretext inundaţiile care au afectat aproape întreaga ţară.
Răzgândirea lui Tăriceanu l-a enervat atât de rău pe Traian Băsescu încât ulterior şi-a făcut un scop din a se răzbuna. Punctul culminant în războiul Palatelor a fost atins în septembrie când premierul se afla într-o deplasare oficială la Bratislava. În lipsa lui Tăriceanu, Băsescu a condus Comandamentul de Urgenţă, o ameninţare directă pentru autoritatea şefului Executivului.
Restricţiile impuse de Constituţie prin limitarea puterilor executive ale preşedintelui, l-a determinat pe Băsescu să-şi construiască alte pârghii de control asupra statului.
Subordonarea justiţiei, scopul suprem al lui Băsescu nu putea fi atins decât instalând oameni loiali în sistem. Daniel Morar, un procuror anonim de la Cluj, ajunge în 2005 în fruntea DNA. Morar şi-a făcut foarte clare intenţiile din prima clipă de mandat.
A avut el însuşi această reţinere când a venit vorba despre Traian Băsescu. La scurtă vreme după preluarea conducerii DNA, Morar este întrebat de jurnalişti ce se întâmplă cu dosarul Flota şi dacă va ancheta faptul că Băsescu şi-a oferit ilegal cadou casa din Mihăileanu pe vremea când era primar al Capitalei. Răspunsul lui Morar a fost că dosarele sunt puse la păstrare şi vor fi scoase după plecarea lui Băsescu de la Cotroceni. Faptul că DNA îi oferă protecţie şefului de stat e scris negru pe alb de Morar într-o rezoluţie din 2012.
Eliberat de grija răspunderii penale, Băsescu a continuat linistit campania împotriva adversarilor politici. Totul, în numele integrării României în Uniunea Europeană, iar mai apoi pentru un raport MCV pozitiv. Victima nr. 1, Adrian Năstase, fost contracandidat la presedintia Romaniei. În 2005, procurorii au deschis dosarul Zambaccian în urma unei plângeri penale semnată de Mona Muscă. Foarte rapid, ministrul Justiţiei, Monica Macovei cere Parlamentului ridicarea imunităţii lui Năstase pentru începerea urmăririi penale şi percheziţionarea casei acestuia din Zambaccian.
După mai multe încercări în Parlament, Macovei şi Morar şi-au atins scopul, iar şapte ani mai târziu Năstase primea prima condamnare. În tot acest timp, Traian Băsescu a susţinut cu tărie că nu are nici o implicare, că dosarele fostului premier nu sunt politice şi că justiţia e independentă . Mai mult, a făcut pe lupul moralist de fiecare dată când primea informaţii despre legăturile, fie şi tangenţiale, ale oamenilor politici cu justiţia.
Telefonul dat de premierul Tăriceanu procurorului general, Ilie Botoş pentru a se interesa de starea liberalului Dinu Patriciu, reţinut de DNA, a pus jar pe foc în relaţia dintre Palate.
Explicaţiile primului-ministru nu l-au satisfăcut însă pe preşedinte. Acelaşi Băsescu care cu ani în urmă pe vremea când era ministru al Transporturilor se arăta îngrijorat de faptul că un prefect PD fusese arestat fără ca cineva din partid să fi fost informat.
În meciul dintre Băsescu şi Tăriceanu, un rol extrem de important l-a jucat Elena Udrea, numită şefa Cancelariei prezidenţiale la începutul anului 2005.
De altfel, Udrea a fost cea care a declanşat scandalul telefonului către Botoş imediat după ce a demisionat de la Cotroceni. Plecarea sa din echipa lui Băsescu a venit ca urmare a unei serii de dezvăluiri de presă despre afacerile soţului Dorin Cocoş cu Primăria Capitalei şi cu Guvernul.
Dacă Udrea a renunţat la funcţie de dragul lui, Băsescu şi-a sacrificat consilierii pentru ea. Andrei Pleşu şi Renate Weber l-au părăsit pe Traian Băsescu în urma unor neînţelegeri cu Elena Udrea, al cărui cuvânt a cântărit mai greu în faţa preşedintelui. Iar blonda de la Golden Blitz a rămas până astăzi protejata lui Băsescu şi portavocea lui. Un alt moment cheie în anul 2005 a fost răpirea jurnaliştilor în Irak. 55 de zile de criză şi un singur vinovat arătat cu degetul de la Cotroceni, Omar Hayssan, prezentat ca omul de casă al PSD. La final, Băsescu a pozat în salvatorul jurnaliştilor. Adevărul despre această operaţiune nu a fost însă aflat nici până în ziua de astăzi.
Tot atunci se va face probabil lumină şi în cazul fugii din ţară a lui Hayssam în 2006. Sirianul nu este însă singurul infractor dispărut în timpul regimului Băsescu şi adus înapoi în România cu promisiunea unor dezvăluiri incendiare care nu au mai venit.
Mihai Necolaiciuc controversatul director al CFR, apropiat al fostului ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, a părăsit România prin Vama Albiţa la începutul anului 2005. DNA demarase anchetarea sa sub acuzaţia că a efectuat ilegal cheltuieli cu titlu de investiţii la preţuri supraevaluate, prejudiciind CFR cu aproximativ 2,7 milioane de euro. În 2009 a fost arestat de autorităţile din Statele Unite, iar în 2011 fugarul Necolaiciuc a fost extrădat şi adus la Bucureşti. Justiţia lui Traian Băsescu l-a achitat însă la începutul acestui an.
Spre finalul primului an de mandat complet la Cotroceni, Traian Băsescu şi-a mai depăşit o dată atribuţiile instituţionale, implicându-se direct în negocierile cu sindicatele din învăţământ care declanşaseră o grevă de trei săptămâni.
Grija pentru soarta profesorilor a fost temporară pentru că ani mai târziu, Băsescu avea să-i umilească prin declaraţii jignitoare şi prin refuzul de a le mări salariile.
Preşedintele s-a băgat peste treburile premierului şi în timpul crizei gripei aviare de la final de an. Finalul lui 2005 prevestea o viitoare criză politică, un meci tensionat premier-preşedinte şi o opoziţie captivă în conflictele interne.
