Antena 3 CNN Actualitate Emil Boc: Greul nu a trecut. Reforma este singura modalitate de a scoate România din criză (VIDEO)

Emil Boc: Greul nu a trecut. Reforma este singura modalitate de a scoate România din criză (VIDEO)

Emil Boc: Greul nu a trecut. Reforma este singura modalitate de a scoate România din criză (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Intact Images
20 Sep 2010   •   17:24

Greul nu a trecut iar lunile următoare vor fi decisive pentru consolidarea reformelor şi asigurarea creşterii economice, a declarat premierul Emil Boc în cadrul unui discurs susţinut în faţa parlamentarilor. Primul ministru a menţionat că oricine ar fi venit în locul actualului Guvern ar fi fost nevoit să ia aceleaşi măsuri ?dureroase? şi că politicile populiste, precum cele utilizate de opoziţie, nu vor scoate România din criză. Emil Boc a mai vorbit şi despre reformă care, în opinia acestuia, este singura modalitate de a scoate România din criză.

Premierul şi-a început discursul printr-o critică dezvoltată la adresa fostului ministru Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la anul 2008, când Guvernul a fost condus de Partidul Naţional Liberal. Acesta a remarcat că în acea perioadă România, deşi a înregistrat o creştere economică de peste 8%, a rămas cu un deficit la buget de 5,4%, cauzat de investiţiile ineficiente a banului public.

Politicile populiste nu vor scoate România din criză

?Oricine venea la guvernare în locul nostru era obligat să ia aceleaşi decizii dureroase. Cu politici populiste, de genul celor promovate de opoziţie, România nu va iesi din criză. De rezultatele muncii noastre, de modul în care vom reuşi să ducem reforma până la capăt depinde succesul României?, este de părere premierul.

Potrivit primului ministru, obiectivul fundamental al Guvernului este consolidarea reformelor, adoptarea deciziilor necesare pentru a pastra un deficit care poate fi acoperit. ?Nu mai sunt vremurile din 2008. Orice român poate vedea că nu mai există credit cu buletinul. Banii sunt scumpi, împrumuturile nu se mai dau uşor?, a adăugat premierul.

România plăteşte pensii atât cât are resurse

Referitor la legea pensiilor, primul ministru a adeclarat că ţara plăteşte atât cât are resurse să o facă. ?Credeţi că ar fi cineva să spună că nu doreşte să mărească pensiile dacă ţara şi-ar permite? Ţara poate să plătească atât cât are resurse. Această reformă reprezintă un prim pas spre diminuarea deficitelor de la fondurile de pensii? a spus Boc.

Sănătatea are nevoie de resurse noi

În domeniul sănătăţii, Emil Boc susţine că România are nevoie de resurse noi pentru, precum şi de o gestionare eficientă a celor de care dispune. Introducerea co-plăţii, a adăugat premierul, va reprezenta o sursă suplimentară pentru sistemul medical. În România, aproape 11 milioane de persoane nu plătesc contribuţii la asigurarile de sănătate.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Emil Boc discurs parlament
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close