Antena 3 CNN Actualitate Sinteza Zilei. Interviu exclusiv cu mătuşa copiilor adoptaţi prin intermediul lui Klaus Iohannis

Sinteza Zilei. Interviu exclusiv cu mătuşa copiilor adoptaţi prin intermediul lui Klaus Iohannis

Sinteza Zilei. Interviu exclusiv cu mătuşa copiilor adoptaţi prin intermediul lui Klaus Iohannis
09 Noi 2014   •   23:16
Un interviu impresionant cu mătuşa copiilor care au fost adoptaţi de o familie din Canada prin intermediul lui Klaus Iohannis şi al soţiei sale a fost difuzat în cadrul ediţiei de duminică seară a emisiunii Sinteza Zilei.

Mătuşa celor trei copii, sora tatălui copiilor, Mioara Iliuţ, l-a implorat pe Klaus Iohannis să o ajute să-şi găsească nepoţii.

Dacă dumneavoastră nu mă ajutaţi, înseamnă că e adevărat, că copiii nu mai trăiesc. Vă rog frumos, domnule Iohannis! Ajutaţi-mă să am un semn de la ei, să îndeplinesc ultima dorinţă a bunicii lor. Numai dumneavoastră ştiţi ce aţi făcut cu ei şi unde sunt daţi”, a spus mătuşa copiilor.

Klaus Iohannis a fost reclamat de bunica celor trei copii, pe rând, la preşedintele Iliescu, apoi la Traian Băsescu. Tot ce voia să ştie bătrâna este dacă nepoţii ei mai sunt în viaţă. În anul 2004, actualul candidat al PNL la prezidenţiale a fost chemat în faţa comisiei de abuzuri a parlamentului în acest caz, dar a refuzat să se prezinte.

Mărturia bunicii copiilor înfiaţi de canadienii lui Iohannis

Ciudăţeniile poveştii adopţiei intermediate de Iohannis



×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei Mihai Gâdea Klaus Iohannis
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close