Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Astra Giurgiu completează tabloul semifinalelor din Cupa României, după 3-2 cu Rapid

Astra Giurgiu completează tabloul semifinalelor din Cupa României, după 3-2 cu Rapid

Astra Giurgiu completează tabloul semifinalelor din Cupa României, după 3-2 cu Rapid
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.T.    |    30 Noi 2012   •   10:48

Astra Giurgiu a confirmat joi seară în Giuleşti că locul 2 pe care îl ocupă în Liga I nu este întâmplător.

Echipa antrenată de Valentin Sinescu a câştigat cu 3-2, după prelungiri, în faţa Rapidului şi s-a calificat astfel în semifinalele Cupei României, fază a competiţiei în care va întâlni pe CFR Cluj.

Oaspeţii au avut nevoie de doar patru minute pentru a deschide scorul, Budescu învingându-l pe portarul rapidist Albuţ cu un şut din marginea careului.

Astra şi-a dublat avantajul în minutul 49, prin Fatai, care a înscris uşor din 6 metri, şi se părea că soarta meciului şi a calificării este decisă.

Dar giuleştenii au avut o răbufnire de orgoliu, iar Oros a redus din diferenţă (65), printr-o lovitură de cap din interiorul careului, pentru ca Bărboianu să marcheze în proprie poartă (74), astfel că partida a intrat în prelungiri.

Giurgiuvenii au înscris golul decisiv în minutul 111, prin Mureşam, lăsat liber în careul rapidiştilor, astfel că Astra merge mai departe şi se alătură celor de la Petrolul, Oţelul şi CFR Cluj în penultimul act al competiţiei.

Semifinalele se vor desfăşura în sistem tur-retur, prima manşă fiind programată pe 12 decembrie 2012, iar cea de-a doua pe 17 aprilie 2013.

×
Subiecte în articol: Astra Giurgiu Rapid
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close