Antena 3 CNN Externe Autocar cu copii români, blocat timp de câteva ore în Bulgaria

Autocar cu copii români, blocat timp de câteva ore în Bulgaria

Autocar cu copii români, blocat timp de câteva ore în Bulgaria
Sursa foto: Bulgaria
07 Aug 2009   •   14:15

Zeci de copii români au rămas blocaţi pentru mai multe ore în Bulgaria. Autocarul cu care se întorceau după o vacanţă petrecută în Turcia a fost reţinut de poliţişti. Nici şoferului şi nici profesoarei nu i-au fost comunicate motivele pentru care au fost opriţi. Au fost eliberaţi, însă după ce compania de turism a plătit o amendă de 500 de euro.

Copii se întorceau din tabăra petrecută la Kusadasi, în Turcia. Ei erau îmbarcaţi în trei autocare. La trecerea prin oraşul bulgar Gabrovo unul dintre acestea, în care se aflau copii din Ploieşti, a fost oprit.

Profesoara nu a înţeles instrucţiunile autorităţilor, care le cereau copiilor să îi urmeze la secţia de poliţie, aşa că autocarul a fost reţinut. Situaţia s-a reziolvat după ce a fost contactat consulatul român.

Autocarul nu a fost lăsat să plece până când compania de transport nu a achitat amenda pe loc, iar banii nu au fost livraţi direct într-o bancă din Bulgaria. În prezent, autocarul se află în drum spre România.

Antena 3



×
Subiecte în articol: autocar Bulgaria copii romani
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close