Antena 3 CNN Politică Lăzăroiu: PSD şi PNL nu vor să-şi asume guvernarea. Vor absenta sau nu vor vota moţiunea de cenzură

Lăzăroiu: PSD şi PNL nu vor să-şi asume guvernarea. Vor absenta sau nu vor vota moţiunea de cenzură

Lăzăroiu: PSD şi PNL nu vor să-şi asume guvernarea. Vor absenta sau nu vor vota moţiunea de cenzură
Sursa foto: Sebastian Lãzãroiu
03 Iun 2010   •   17:06

PSD şi PNL ar putea vota împotriva moţiunii de cenzură sau ar putea absenta în cazul în care ar avea indicii că ea ar putea trece, deoarece partidele din opoziţie nu vor şi nici nu sunt pregătite să-şi asume guvernarea a declarat joi, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu pentru cotidianul "Gândul".

"În mod normal, această moţiune de cenzură ar fi trebuit să fie un test pentru solidaritatea PDL şi cea a coaliţiei la guvernare în jurul programului de austeritate. Cred că de fapt va fi un test pentru teama opoziţiei de a-şi asuma guvernarea într-o perioadă dificilă", a declarat Lăzăroiu.

Consilierul prezidenţial a spus că PSD şi PNL îşi doresc atât de puţin să-şi asume responsabilitatea pentru o guvernare, încât orice trădare în coaliţia la putere ar putea fi suplinită de o dezertare planificată din opoziţie.
"Pesediştii sau liberalii înşişi ar putea vota împotriva moţiunii în cazul în care ar avea indicii că ea ar putea trece. Sau nu neapărat să voteze împotrivă, dar unii dintre parlamentarii lor să absenteze, pentru că ei trebuie să strângă 236 de voturi pentru ca moţiunea să fie admisă", a arătat Sebastian Lăzăroiu.
Înschimb, Lăzăroiu este convins că PSD şi PNL nu vor să-şi asume guvernarea. "Paradoxal, opoziţia îşi doreşte chiar mai puţin decât unii parlamentari ai puterii să cadă Guvernul, pentru că ştiu că vor fi puşi în situaţia să refuze să-şi asume responsabilitatea guvernării. Victor Ponta însuşi a declarat că PSD nu e pregătit să guverneze. Nici liberalii nu vor fi interesaţi, pentru că vor trebui să ia aceleaşi măsuri ca şi cele propuse de Guvern, or asta ar însemna să admită dezastrul lăsat de Tăriceanu", a explicat consilierul prezidenţial.
În paralel, Lăzăroiu nu vede niciun pericol pentru Executiv care să vină din partea PDL. "Ce se întâmplă acum la PDL este normal. Unii parlamentari sunt speriaţi de consecinţele măsurilor de austeritate asupra şanselor personale de realegere în colegiu. Mi-e teamă că populaţia înţelege mai bine situaţia dificilă şi nevoia măsurilor de austeritate decât unii dintre parlamentari, inclusiv cei de la PDL. Situaţia e atât de dificilă încât toată lumea acceptă tacit că actualul Guvern trebuie să rămână", a mai spus consilierul prezidenţial.
Antena3.ro

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close