Antena 3 CNN Timp liber Fun A apărut un model de smartphone care nu face absolut nimic

A apărut un model de smartphone care nu face absolut nimic

A apărut un model de smartphone care nu face absolut nimic
Sursa foto: Foto: NoPhone
13 Oct 2015   •   00:02

Poţi să dai telefoane, să faci poze, să înregistrezi clipuri HD. Telefoanele noastre smartphone pot face aceste lucruri şi nu numai. Dar ce ziceţi despre un telefon care nu face nimic din cele menţionate? 

 
Asta este idea din spatele modelului ZERO, un "smartphone" al companiei NoPhone din New York. 
 
Modelul de plastic este format pe dimensiunile iPhone 5 dar nu face absolut nimic din ce face un smartphone. 
 
Da, este doar o bucată de material. Şi patronul companiei se mândreşte cu el. 
 
Pe jumătate glumind, acesta susţine că îşi propune să devină cea mai mare companie care produce non-telefoane din lume. 
 
Astfel, telefonul se vrea un soi de metadonă pentru toţi dependenţii de tehnologie. Şi, pentru cei cinci dolari, cât costă modelul, pare să fie chiar o investiţie bună. 
 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close