Antena 3 CNN Timp liber Turism Drumul românilor spre Grecia s-ar putea scurta. Bulgarii investesc 3 miliarde de euro pentru şosele de mare viteză care să unească țările

Drumul românilor spre Grecia s-ar putea scurta. Bulgarii investesc 3 miliarde de euro pentru şosele de mare viteză care să unească țările

Un drum direct fără controale până în Grecia? Acesta este visul românilor care aleg să își petreacă concediile la greci. Totuși, visul ar putea deveni realitate datorită mai multor europarlamentari care au venit cu această propunere pentru autorităţile elene.

Drumul românilor spre Grecia s-ar putea scurta. Bulgarii investesc 3 miliarde de euro pentru şosele de mare viteză care să unească țările
Sursa foto: pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Ian 2024   •   22:26

Peste 1,3 milioane de români au mers în anul 2023 în Grecia, acolo unde şi-au petrecut vacanţele, iar în vară 250.000 au ales plajele din Bulgaria. Drumul către aceste destinații ar putea fi parcurs mai repede de turiştii români.

Pentru a favoriza traficul, care de cele mai multe ori se blochează din cauza aglomerației și a ambuteiajelor, patru europarlamentari, doi români, un bulgar şi un grec, au propus ridicarea controlului la frontiera terestră dintre cele trei ţări. 

Propunerea va fi analizată de ministrul Imigrației și Azilului de la Atena. Deja fac lobby pentru asta şi patronatele elene din turism, care se bazează pe turiştii români şi bulgari. Ruta către Thasos, de exemplu, va fi şi mai scurtă după ce autorităţile bulgare vor construi cu 3 miliarde de euro drumuri de mare viteză, care să conecteze ţara de vecinii de la sud şi nord.

Prin urmare, coridorul ar lega oraşul grecesc Alexandropolis de autostrada A1 din Bulgaria, care duce spre Burgas. O nouă autostradă va conecta Burgas de Varna.

Citește și: Unde putem merge de Ziua Îndrăgostiților

De aici sunt plănuite două drumuri expres către România. Unul spre Vama Veche, unde se poate face legătura cu Constanţa prin viitoarea Autostradă a Litoralului. Al doilea pleacă din Varna şi duce spre Călăraşi. Aici s-ar putea uni cu un viitor drum expres care merge până la Galaţi.

 

×
Subiecte în articol: autostrada drum expres Grecia Bulgaria
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close