Antena 3 CNN Actualitate Benone Sinulescu își făcuse testamentul. Cui îi rămâne toată averea

Benone Sinulescu își făcuse testamentul. Cui îi rămâne toată averea

Benone Sinulescu își făcuse de ani buni testamentul. Artistul, care a murit la vârsta de 84 de ani, după ce în vara acestui an a ajuns de urgență la spital, fusese la notar în 2014 și rezolvase acest aspect important.

Benone Sinulescu își făcuse testamentul. Cui îi rămâne toată averea
de Gabriel Dano    |    18 Noi 2021   •   17:21

La vremea respectivă, Benone Sinulescu mărturisea că toată averea lui va rămâne soției.

„Eu şi soţia mea avem reciprocitate… Dacă mor eu, totul îi rămâne ei… Şi drepturile de autor, casele din Bucureşti, Buzău şi de lângă Arad, banii, toată averea noastră. Şi invers… Doar că soţia mea, fiind inginer chimist, nu are drepturi de autor. În acest sens, am făcut deja testamentul la notariat.

Am preferat să fie ceva gândit din vreme. Drepturile de autor nu le vom lăsa de izbelişte. După ce niciunul dintre noi nu va mai trăi, avem nepoţi. Şi eu, şi nevastă-mea avem familii mari”, spunea Benone Sinulescu.

Când a început pandemia, artistul s-a mutat la țară și punea că viața sa era mult mai liniștită

„Îmi place să mai stau și la țară că m-am săturat de oraș toată viața. Avem casă și în Arad și la Bârzava, unde aerul este mai respirabil și ne simțim bine. Am stat aici pentru că avem o grădină mare, cu mulți pomi fructiferi, migdale, kiwi, avem de toate. Soția mea este inginer chimist, în chimie alimentară. Nici eu nu mi-o imaginam atât de pricepută în toate”, mărturisea Benone Sinulescu într-un interviu pentru Antena Stars.

A murit Benone Sinulescu! Artistul avea 84 de ani

Benone Sinulescu se afla internat în spital de duminică, iar starea sa s-a înrăutăţit continuu, decedând joi în jurul orelor 14:50. Artistul avea mai multe probleme de sănătate, printre care şi o pneumonie are i-a fost fatală.

De altfel, cîntăreţul a fost internat în luna iunie după ce de asemenea a fost internat în casă şi a fost găsit inconştient de către apropiaţi. Atunci medicii au reuşit să îl stabilizeze, a fost chiar şi la o cinică de recuperare.

De această dată, organismul lui Benone Sinulescu a fost prea slăbit, iar medicii nu au mai reuşit să facă nimic. Potrivit soţiei artistului, acesta devenise optimist în ultima perioadă şi spera că starea sa de sănătate se va îmbunătăţi.

Dar de duminică, atunci când au apărut ultimele semne de neputinţă, starea sa a fost din rău în mai rău.
Familia se pregăteşte acum de înmormântare, rămâne de văzut dacă se va face şi o autopsie, dat fiind că a decedat în spital.

Benone Sinulescu lasă în urma sa o avere muzicală impresionantă, cu peste 100 de cântece.

 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close