Antena 3 CNN Actualitate Ambasadorul Franței, declarații în exclusivitate pentru Antena 3: "Sunteți o națiune cu o capacitate uriașă de renaștere"

Ambasadorul Franței, declarații în exclusivitate pentru Antena 3: "Sunteți o națiune cu o capacitate uriașă de renaștere"

Ambasadorul Franței, declarații în exclusivitate pentru Antena 3: "Sunteți o națiune cu o capacitate uriașă de renaștere"
Sursa foto: foto: Facebook/ Ambassade de France en Roumanie
12 Iul 2019   •   18:47

Michèle Ramis, ambasadorul Franței la București, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Antena 3.

"Sunteți o națiune cu o capacitate uriașă de renaștere", este unul dintre mesajele pe care le transmite Ramis românilor.

Michèle Ramis: În primul rând, vă mulţumesc că mi-aţi propus acest interviu. Mă bucur mult că pot să mă adresez telespectatorilor dumneavoastră. După cum aţi spus şi dumneavoastră, sărbătorim anul acesta 230 de ani, este a 230-a aniversarea a Revoluţiei Franceze. Tot anul acesta, România va sărbători 30 de ani de la Revoluţie, deci, este o dublă aniversare, iar eu sunt foarte bucuroasă că pot să mă adresez publicului român asupra unei minunate aventuri pe care am trăit-o împreună, şi mă refer la sezonul cultural Franţa-România.

Un sezon, un eveniment frumos care a inclus o serie de evenimente desfăşurate în Franţa, apoi în România, şi care au permis fiecăreia dintre cele două ţări să arate ce are mai frumos la nivel cultural, artă, scriitori, cântăreţi, este un eveniment care pune în valoare, dacă vreţi, operele fiecărei ţări, şi care ne-a permis să aducem în discuţie şi economia, universităţile, domeniul digital.

Acest sezon şi-a propus, pentru că a avut un obiectiv şi acela a fost să modernizeze relaţia dintre Franţa şi România, care este o relaţie tradiţională, dar care trebuie modernizată pentru a atrage tinerii. Aşadar, aproape 9 luni, au avut loc evenimente în Franţa şi România, expoziţii, concerte, au avut loc piese de teatru, au fost proiectate filme, am avut o prezență semnificativă la festivalul de teatru, iar festivalul de film de la Cluj ne-a consacrat o retrospectivă. A mai fost Bookfest, au fost atât de multe evenimente că mi-e greu să le amintesc pe toate.
 
Reporter: Vorbiţi limba română? Care a fost cea mai mare provocare atunci când aţi învăţat limba română. Poate... umorul românesc ?!
 
Michèle Ramis: Când am venit aici am început să învăţ româna. Credeam că este o limbă mai uşoară decât este de fapt pentru că este o limbă latină, cu o puternică bază latină. Am reuşit destul de repede să o înţeleg, dar cred că este o limba complexă, gramatica este complexă. Este o limbă care reflectă oarecum  istoria voastră, are elemente slave, orientale, şi este încă puţin dificil să vorbesc limba.

Înţeleg, dar practica activă este ceva mai lentă, dar ceea ce îmi place foarte mult la limba Română este că ea reflectă istoria, este ca o radiografie a istoriei Românei. Are extrem de multe cuvinte franceze, asta este formidabil, întâlnesc cuvinte de origine franceză în limbajul de zi cu zi, ceea ce este foarte reconfortant pentru mine.

Găsesc  astfel de cuvinte şi  mi se spune că este exact același cuvânt și în română. Pentru a o vorbi bine este nevoie de timp. Este o limbă sofisticată. Şi vă mărturisesc că întâmpin trei probleme în limba română: genitivul este foarte complicat pentru că nu este niciodată la fel, accentele şi pluralul. Acestea sunt trei mari dificultăţi uriaşe pe care le întâmpin.

Aveţi mult umor, din fericire naţiunea română are foarte mult umor care v-a ajutat să depăşiţi clipe grele ale istoriei voastre. Din păcate nu înţeleg mereu, totul, pentru că nu înţeleg mereu anumite cuvinte. Admir foarte mult modul în care folosiţi ironia ca să vă distanţaţi de evenimentele dificile, iar umorul ajută la depăşirea unor încercări grele, este un fel de răspuns, şi mă inspir foarte mult din umorul românesc care este foarte interesant.
 
Reporter: Ştiţi vreun banc în limba română?

Michèle Ramis: M-aţi prins în capcană. Nu ştiu bancuri. Am auzit multe, dar le-am uitat pe toate. Dar, oricum, sunteţi o naţiune care are haz, care are poftă de viaţă, vitalitate şi asta înseamnă o mare putere. Sunteţi puternici pentru că nu sunteți un popor trist. Sunteţi veseli şi, mereu ca ţară v-aţi revenit în faţa unor situaţii grele, sunteţi o naţiune care are o capacitate uriaşă de renaştere .
 
Reporter: Care este locul preferat din România?

 
Michèle Ramis: Îmi place mult să ies din capitală pentru că nu poţi cunoaşte bine o ţară stând în capitală. Am călătorit mult atât în interes profesional cât şi personal. Este un lucru indispensabil dacă vrei să simţi o ţară. Aveţi o ţară complexă, ce cuprinde multiple elemente. Aşadar pentru a cunoaşte bine naţiunea voastră, spiritul vostru, trebuia să merg pe teren.

Am ajuns repede în Bucovina pentru că auzisem despre mănăstirile de acolo şi aş putea spune că este una dintre cele două regiuni preferate. Mănăstirile din Bucovina sunt adevărate bijuterii, sunt extrem de frumoase, degajă spiritualitate. Sunt 500 de ani de istorie, îmi place mult Bucovina, apoi Delta Dunării care este foarte diferită pentru că este o comoară a naturii, a biodiversităţii, şi este în acelaşi timp un loc foarte relaxant, fiind departe de lume este un alt univers. Sunt cele două locuri pe care le prefer, apoi oraşele medievale precum Sighişoara.

Aveţi o ţară foarte frumoasă şi este nevoie de timp pentru a o descoperi. De fiecare dată când pot, ies şi mă duc să vizitez. Oamenii sunt foarte amabili, iar peisajele sunt atât de diverse, cultura, arhitectura, bineînţeles.

Reporter: Bucureştiul se regăseşte în descrierea Micului Paris?

Michèle Ramis: Da ! Sunt foarte multe elemente care leagă Bucureștiul de Paris. Arcul de Triumf şi nu numai. Eu merg des la Ateneul Român care a fost construit de un arhitect francez. Regăsesc Franţa în mai multe locuri din Bucureşti. De fiecare dată când pot, mă plimb prin oraş, chiar dacă timpul nu prea îmi permite. Este foarte plăcut să lucrez aici, mediul este foarte prietenos.

Reporter: Aţi fost ambasador în Guatemala şi consilier în Mexic. Ambele sunt ţări latine. Aţi găsit similarităţi cu România?

Michèle Ramis: Multe. Multe! Limba, dar şi lumina, spre exemplu. Sunteţi o ţară care are multă lumină spre deosebire de Europa Occidentală unde  este mai înnorat. Lumina m-a surprins aici, căldura oamenilor, arta- pentru că sunteţi o ţară, o naţiune foarte aplecată spre artă, spre muzică, arhitectură, literatură şi, în ceea ce priveşte politica, aveţi gustul dezbaterii.

Vă place să dezbateţi, există o pluralitate de opinii, dezbaterile sunt animate, dar să nu uităm nici aplecarea pentru politică, pentru că politica este foarte importantă aici. Şi găsesc foarte multe asemănări din acest punct de vedere. De fapt, simplul fapt că am fost la post în America Latină mă ajută să îi înţeleg mai bine pe români, şi alte lucruri pe care le aveţi în comun sunt traumatismele istorice.

În America Latină, în Guatemala, a avut loc un război civil cu foarte multe victime. Aici nu aţi avut aşa ceva, dar aţi avut alte traumatisme istorice. Şi se simte în mentalitate că există o acumulare încercări care dau uneori rezultate identice pentru că sunt lucruri care rămân acolo şi care trebuiesc digerate, care trebuiesc depăşite şi toate astea mă ajută să înţeleg mai bine spiritul românesc, dar şi să mă fac mai bine înţeleasă.

Reporter: România este singura ţară din Europa de est care este francofonă... Totuşi, franceza pierde teren în faţa englezei. Cum facem să recuperăm acest avantaj?

Michèle Ramis: Efectiv, cred că franceza era prima limbă studiată în timpul regimului comunist. Şi e drept că românii care vorbesc franceză nu o vorbesc ca pe o limbă străină ci ca pe o a doua limbă maternă. Este adevărat că în timpul discuţiilor politice folosesc deseori limba mea maternă, aceasta este şi unul dintre motivele pentru care nu am învăţat limba română mai repede. Apoi a avut loc Revoluţia şi România s-a deschis lumii, iar engleza a început sa capete teren. Apoi, integrarea în Uniunea Europeană a facilitat şi circulaţia cetățenilor.

Există în continuare foarte mulţi elevi care învaţă franceza în şcoli, franceza rămâne a doua limbă străină studiată. Eu cred că pentru a învăţa o limbă străină, aceasta trebuie să îţi placă, acest proces trebuie să îţi facă plăcere, nu trebuie să fie o obligaţie. La Ambasadă şi la Institutul francez încercăm să asigurăm o învăţare ludică a limbii franceze. Un studiu al limbii franceze care să provoace plăcere.

De exemplu, pentru cei mici, chiar și  pentru bebeluşi avem cursuri de franceză prin joc. Promovăm de asemenea studiile în Franţa, dar şi studiile francofone în România şi subliniem faptul că aceste studii vor dubla cunoaşterea limbii engleze, vor fi o capacitate suplimentară pe lângă cunoaşterea limbii engleze, un atu în plus într-un curriculum vitae.

Cu cât în CV sunt menționate mai multe limbi cunoscute, cu atât avem mai multe capacități, apar mai multe oportunităţi profesionale, apar şanse pentru a avea mai mult succes la nivel profesional, oportunităţi de a călători, de a fi mobili.

Ceea ce noi vom face va fi să dezvoltăm aceste filiere francofone. Am avut, spre exemplu, în timpul sezonului un eveniment numit Caravana studiilor. Este vorba despre o maşină care a parcurs 4.500 de kilometri prin România pentru a întâlni tinerii care îşi dau bacalaureatul şi pentru a le prezenta ce studii pot face în Franţa. Ne dorim, de asemenea, să creştem numărul Alianţelor Franceze din România. Sperăm să deschidem una anul acesta şi încă una anul viitor.

Michèle Ramis: Sezonul Franţa-România se încheie pe 14 iulie, dar nu este finalul poveştii. Este o nouă pagină a poveştii franco-române. Vă aşteptăm în număr mare în Parcul Carol duminică seara. La mulţi ani prieteniei franco-române!

 

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close