Antena 3 CNN Actualitate Aproximativ 15% dintre salariaţii din industria alimentară, concediaţi în 2009

Aproximativ 15% dintre salariaţii din industria alimentară, concediaţi în 2009

Aproximativ 15% dintre salariaţii din industria alimentară, concediaţi  în 2009
Sursa foto: mancare
02 Feb 2009   •   13:07

Criza financiară afectează şi industria alimentară. Preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu, a declarat că cel puţin 10-15% dintre cei 175.000 - 190.000 de salariaţi din industria alimentară ar putea fi concediaţi în 2009.
"În industria alimentară numărul de salariaţi fluctează, dar nu foarte mult, iar în prezent se ridică la 175.000 - 190.000 de salariaţi. Eu cred, aşa cum am pornit anul acesta, şi suntem şi în impasul negocierii unui salariu minim la nivel de ramură, anul acesta cel puţin 10-15% dintre aceşti salariaţi vor fi disponiblizaţi", a declarat preşedintele FSIA, în cadrul unei conferinţe de presă .
"Multinaţionalele de regulă au cumpărat mai multe puncte de lucru în România, cu care au câştigat cotă de piaţă, iar după ce au recuperat investiţia au început să transfere activităţile într-o singură unitate", a adăugat frumosu, potrivit Mediafax.
În sectorul procesării cărnii şi laptelui, majoritatea firmelor vor fi nevoite să renunţe la un schimb de lucru, din cauza reducerii vânzărilor. Preşedintele FSIA a dat exemplul Kraft, care va disponibiliza 440 de angajaţi şi îşi va muta fabrica de ciocolată din Braşov în Bulgaria.
Aproximativ 800 de oameni care lucrează în industria alimentară stau acasă cu 75% din salariu şi ar putea fi concediaţi.
Antena3.ro

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close