Antena 3 CNN Actualitate Bercea Mondial contează pe Băsescu: S-a lăudat cu legăturile sale cu familia prezidenţială

Bercea Mondial contează pe Băsescu: S-a lăudat cu legăturile sale cu familia prezidenţială

Bercea Mondial contează pe Băsescu: S-a lăudat cu legăturile sale cu familia prezidenţială
21 Feb 2011   •   15:27

Bercea Mondial s-a lăudat în faţa procurorilor care l-au arestat cu relaţiile sale cu familia prezidenţială. Potrivit Tribunalului Olt, Bercea este convins că nu va ajunge să fie pedepsit pentru faptele sale datorită strânselor legături cu Traian Băsescu.

Fratele preşedintelui Traian Băsescu şi Bercea Mondial, capul lumii interlope din Olt, sunt încuscriţi. Mircea Băsescu a botezat-o pe nepoata lui Bercea, într-o biserică de cartier din Constanţa. Legătura cu familia prezidenţială a fost reconfirmată şi după ce interlopul a fost prezent anul trecut, în octombrie, la înmormântarea mamei preşedintelui Băsescu.

Nici şeful statului nu s-a sfiit să apară în compania interlopului. Traian Băsescu şi soţia lui au dansat alături de Mondialu, la Festivalul romilor de la Costeşti, în 2009. Şeful statului nu a ţinut cont de critici şi, în acelaşi an, Traian Băsescu şi soţia sa au fost la nunta fiicei lui Bercea.

Şi alte persoane apropiate familiei prezidenţiale au fost văzute în prezenţa oamenilor certaţi cu legea. Dorin Cocoş a participat la nunta lui Dănuţ Spoitoru, nepotul lui Fane Spoitoru. Bărbatul este cercetat acum pentru şantaj după ce i-ar fi cerut unei femei 3000 de euro.

 


Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot. Doi dintre copii lui au încercat însă să ia vina asupra lor. Parchetul de pe lângă tribunalul Olt îl cercetează pe Bercea Mondialu şi pentru infracţiuni economice cu prejudicii importante pentru bugetul public. 

Bercea a fost arestat preventiv  pentru 29 de zile, iar avocaţii săi au atacat cu recurs cererea de arestare. Recursul va avea loc miercuri.

În motivarea arestării se arată că Bercea Mondial ar fi încercat să convingă martorii la tentativa de omor să mintă în favoarea sa. De asemenea, Bercea ar fi încercat să convingă victima să-şi schimbe declaraţia.




 



×
Subiecte în articol: Bercea Mondial
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close