Antena 3 CNN Actualitate Bercea Mondial, la un pas de libertate. Tribunalul Olt a decis să nu-i mai prelungească mandatul de arestare

Bercea Mondial, la un pas de libertate. Tribunalul Olt a decis să nu-i mai prelungească mandatul de arestare

Bercea Mondial, la un pas de libertate. Tribunalul Olt a decis să nu-i mai prelungească mandatul de arestare
Sursa foto: Foto: Mediafax
20 Dec 2011   •   14:35

Bercea Mondial ar putea fi eliberat. Tribunalul Olt a decis, marţi, să nu mai prelungească mandatul de arestare al lui Bercea, ci să îl înlocuiască cu măsura de a nu părăsi localitatea.

Potrivit judecătorului Gheorghe Biolan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, apărătorii lui Bercea au depus o nouă cerere de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu cea de a nu părăsi localitatea, acesta fiind admisă.
   
"Ca şi în celelalte situaţii decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Craiova", a declarat judecătorul Gheorghe Biolan.

Nu este prima oară când Bercea primeşte o astfel de veste în arest.

Acelaşi tribunal i-a mai acceptat de trei ori cererea de a fi pus în libertate, însă de fiecare dată Curtea de Apel Craiova a respins această variantă şi a dipus menţinerea lui Bercea, de fiecare dată, în arest.

Ultima oară, Tribunalul Olt a luat această decizie la începutul lunii decembrie.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost arestat pe 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

×
Subiecte în articol: mandat de arestare Bercea Mondial
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close