Antena 3 CNN Actualitate Porcul crescut la țară se vinde pe bucăți Crăciunul acesta, din cauza pandemiei

Porcul crescut la țară se vinde pe bucăți Crăciunul acesta, din cauza pandemiei

Anul acesta porcul crescut la ţară se vinde mai degraba pe bucăţi, în jumătăţi sau chiar şi sferturi de carcasă, spun micii gospodari. Asta pentru că disapora nu se mai întoarce acasă de Crăciun, din cauza pandemiei COVID-19, dar şi pentru că seceta a scumpit porumbul şi implicit si carnea de porc.

Porcul crescut la țară se vinde pe bucăți Crăciunul acesta, din cauza pandemiei
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    03 Dec 2020   •   12:30

Micii crescători de porci spun că anul acesta cererea de carne de porc a scăzut considerabil, în comparaţie cu anul trecut. Din acest motiv, mulţi crescători s-au adaptat noului context economic şi au început să vândă porcul pe bucăţi. Asta în contextul în care românii plecaţi la muncă în străinătate nu se mai întorc în ţară de sărbători, din cauza pandemiei COVID-19.

Un alt motiv ar fi legat de preţuri. Doar în ultimul an, carnea de porc vândută de micii gospodari s-a scumpit cu până la 3 lei pe kilogram, preţul ajungând în unele zone chiar şi la 17 lei în carcasă, potrivit anunţurilor de la mică publicitate. 

Crescător de porci: "Cantitatea cred că va fi puțin mai mică, în proporție cu 20% față de anul trecut"

În funcție de regiune, tonă de porumb s-a scumpit în ultimul an cu un procent cuprins între 15 și aproape 30% la poartă fermei. Acest lucru, în mod inevitabil, se va reflectă și în prețul cărnii de porc, în special în rândul porcilor crescuți în microfereme sau în gospodăriile populației

Românii sacrifică în luna decembrie circa un milion de porci. În fermele comerciale preţul a scăzut însă cu 28% faţă de anul trecut, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România. În schimb, la poartă gospodarului, preţul creşte. Asta pentru că porcul crescut la ţară este considerat că fiind de o calitate superioară, dar şi pentru că ţăranii români nu trebuie să facă faţă concurenţei internaţionale.

×
Subiecte în articol: carne de porc Crăciun
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close