Antena 3 CNN Actualitate Contrabandă cu țigări ascunse în boxe. Peste 5.200 de pachete, confiscate, în Maramureș

Contrabandă cu țigări ascunse în boxe. Peste 5.200 de pachete, confiscate, în Maramureș

Mai bine de 5.200 de pachete de țigări au fost confiscate de polițiștii din Maramureș, după ce s-a încercat aducerea ilegală a acestora în țară, ascunse în mai multe sisteme de sonorizare.

Contrabandă cu țigări ascunse în boxe. Peste 5.200 de pachete, confiscate, în Maramureș
Sursa foto: Poliția Română
de Viorel Aydan Cioroi    |    22 Iul 2021   •   22:01

În cadrul acțiunii s-au pus în executare două ordonanțe de percheziție auto și două mandate de percheziție domiciliară în județul Maramureș, respectiv în municipiul Baia Mare.

După efectuarea perchezițiilor auto, s-au confiscat 5.100 de pachete de țigări introduse în țară, incorporate în mai multe sisteme audio. Constatarea infracțiunii s-a făcut în momentul transportului boxelor dintr-o mașină în alta.

Ca rezultat a punerii în executare a două mandate de percheziție domiciliară, la locuința unuia dintre cele trei persoane bănuite, au mai fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor alte 122 pachete de țigarete, de proveniență extracomunitară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În total, în urma perchezițiilor au fost ridicate 104.440 de țigarete (5.222 de pachete) în valoare de peste 67.000 de lei.

Au mai fost ridicate sumele de peste 65.000 de lei, 1.670 de euro, 877 de grivni și 350 de dolari, respectiv opt telefoane mobile, un laptop, două stick-uri, un DVR, înscrisuri și bunuri care ar avea legătură cu cauza. 

Față de cele trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, iar față de una dintre acestea, Tribunalul Maramureș a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. 

×
Subiecte în articol: contrabanda Maramureș tigari Politie arestati
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close