Antena 3 CNN Actualitate Crima din Dorohoi: Subofiţerul ISU nu mai fusese testat psihologic de trei ani. Vezi filmul zilei (VIDEO)

Crima din Dorohoi: Subofiţerul ISU nu mai fusese testat psihologic de trei ani. Vezi filmul zilei (VIDEO)

Crima din Dorohoi: Subofiţerul ISU nu mai fusese testat psihologic de trei ani. Vezi filmul zilei (VIDEO)
21 Ian 2010   •   17:41


Informaţiile legate de motivele care au stat la baza comiterii crimei din Dorohoi sunt necunoscute până în acest moment. Nu se ştie încă dacă omorul a fost comis din răzbunare sau ce anume l-a determinat pe subofiţerul ISU Dorohoi, Gabriel Atodiresei, să comită crima.

O altă nedumerire este cea legată de modul în care au acţionat cei de la unitatea din Dorohoi imediat după comiterea crimei. În loc să anunţe Serviciul de Urgenţă 112, ei au apelat la medicul unităţii.

Mari semne de întrebare ridică şi testarea psihologică a subofiţerului. El nu mai fusese examinat de trei ani, de la momentul încadrării sale.

Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au obligaţia, prin lege, să aibă un psiholog care să testeze angajaţii periodic. Nu este şi cazul ISU Botoşani, care nu mai are psiholog de trei ani. Postul este trecut în organigramă, dar a fost blocat, din lipsă de bani.

PRIMELE IMAGINI DE LA LOCUL CRIMEI


Subofiţerul ISU Dorohoi, Gabriel Atodiresei, şi-a ucis un coleg joi dimineaţă, după ce s-a certat cu acesta. A fugit apoi cu 13 pistoale şi 240 de cartuşe. 800 de poliţişti au început să îl caute pe criminal dar şi armele şi muniţia furate.

Crima a fost descoperită la cinci dimineaţa, moment în care s-a dat şi alarma, iar Gabriel Atodiresei a fost dat în urmărire generală. Între timp, au început să apară mai multe informaţii contradictorii. Au fost găsite un cadavru, apoi două. S-a anunţat că a fost găsit criminalul. Apoi că nu era el. Şi că de fapt fusese găsit un singur cadavru, care însă nu avea legătură cu acest caz. La şapte ore de la crima de la Unitatea ISU, Atodiresei s-a sinucis, iar armele au fost recuperate.

Principalele momente ale evenimentului:

Ora 5:00. Subofiţerul din tura de serviciu de la Departamentul de Pompieri din Dorohoi a constatat că şeful pazei unităţii este mort. Imediat, este anunţată Poliţia.

Ora 8:30. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani au anunţat că principalul suspect în cazul crimei este subofiţerul Gabriel Atodiresei. Acesta l-ar fi omorât pe şeful pazei după o ceartă şi ar fi plecat apoi din unitate cu 13 pistoale şi 240 de cartuşe.

Victima avea mâinile legate şi urme de violenţă pe tot corpul. Au fost organizate filtre în tot judeţul Botoşani, peste 800 de poliţişti şi jandarmi l-au căutat pe fugar.

Locuitorii din blocurile din apropierea Unităţii ISU spun că au auzit sunete ciudate care veneau dinspre unitate, în timpul nopţii.

SUBOFIŢER AL ISU DOROHOI, GĂSIT MORT LA POSTUL SĂU


Ora 10:45. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că o comisie de anchetă a plecat către Dorohoi, pentru a cerceta acest caz.

Ora 11:15. Poliţia face cunoscute semnalmentele subofiţerului căutat - 25 de ani, 1,89 metri, constituţie atletică, ochi căprui, păr castaniu.

Ora 12:30. Gabriel Atodiresei este găsit mort, într-o pădure aflată la 10 kilometri de unitate. El se împuşcase în cap cu un pistol.

Cu puţin timp înainte de a se sinucide, subofiţerul i-a trimis un SMS fratelui său, care era audiat de poliţişti. Mesajul conţinea textul "Armele sunt acolo unde ne jucam noi când eram copii". Acestea au fost găsite în podul unei case părăsite din Dorohoi.

GABRIEL ATODIRESEI, GĂSIT ÎMPUŞCAT ÎNTR-O PĂDURE



Specialiştii cred că Atodiresei ar fi putut suferi de probleme psihice. O echipă de procurori de la Parchetul General s-a deplasat la Dorohoi pentru a ancheta acest caz. Cercetările sunt continuate de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Antena 3


×
Subiecte în articol: crima sinucidere Dorohoi psiholog
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close