Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cinci tablouri, printre care o litografie de Picasso, furate dintr-o locuinţă din Marsilia

Cinci tablouri, printre care o litografie de Picasso, furate dintr-o locuinţă din Marsilia

Cinci tablouri, printre care o litografie de Picasso, furate dintr-o locuinţă din Marsilia
Sursa foto: Picasso
22 Mai 2010   •   20:18

Cinci tablouri, printre care o litografie de Picasso, au fost furate, vineri, dintr-o casă particulară din Marsilia, în sud-estul Franţei, potrivit AFP.

Valoarea prejudiciului nu a fost încă făcută publică, aceasta urmând să fie comunicată după o expertiză.

Conform unor surse judiciare, vineri dimineaţa, un bărbat în vârstă, a cărei identitate nu a fost făcută publică, a deschis uşa casei sale după ce a auzit soneria. Doi indivizi au intrat, au împins-o şi au furat cele cinci tablouri.

Furtul acestor tablouri vine la doar câteva zile după ce din Muzeul de Artă Modernă din Paris au fost furate cinci opere de artă aparţinând artiştilor Picasso, Matisse, Modigliani, Braquet şi Léger, cu o valoare estimată la 100 de milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, au fost furate cinci pânze - de Pablo Picasso ("Pigeon aux petits pois"), Henri Matisse ("La pastorale"), Georges Braque ("L'olivier pr?s de l'Estaque"), Fernand Léger ("Nature morte, chandeliers"), respectiv Amedeo Modigliani ("La femme ? l'éventail").

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: tablouri furt
Parteneri
Bani de la stat pentru tinerii care își găsesc un loc de muncă
x close