Antena 3 Actualitate Cultură Eroul Zilei. Mihai Mitrică, o personalitate cu o influență importantă în domeniul cărțiilor din România

Eroul Zilei. Mihai Mitrică, o personalitate cu o influență importantă în domeniul cărțiilor din România

03 Iun 2019   •   12:06
Eroul Zilei. Mihai Mitrică, o personalitate cu o influență importantă în domeniul cărțiilor din România
Sursa foto: Captură A3

Cea de a 14-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest s-a încheiat iar cifrele arată că a fost un adevărat succes. Două sute de edituri au fost prezente şi au adus publicului cititor peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.

Mihai Mitrică, directorul executiv Bookfest şi al Asociaţiei Editorilor din România reușeștebsă mențină viu interesul față de lectura cu hârtie și cerneală. „Este din ce în ce mai greu să convingi oamenii să își rezerve o jumătate de zi, o jumătate de oră chiar pentru a participa la niște activități care țin de carte. Trebuie să fim conștienți ca societate că avem nevoie de cititori. Editorii au nevoie de cititori. Acești cititori sunt defapt copii care trebuie învățați să aibă din ce în ce mai mult timp pentru a citi. Segmentul de piață pe care îl ocupă cartea de copii este într-o creștere accelerată. Părinții merg către standurile editutilor în librării. Bookfestul este un eveniment de mareting, nu de vânzări. Vânzările din librării după Bookfest sunt în creștere și asta ajută ca perioada verii care deobicei este una destul de inertă din punct de vedere a vânzărilor să crească și să se păstreze la un anumit nivel până în toamnă”, a precizat Mihai Mitrică. 

„Beletristica rămâne în top, mai ales că ne pregătim de concediu. Ceea ce ține de cărțiile de popularizare a științei crește consistent dar încă nu am ajuns la un concurent serios pentru beletristică”, explică Mihai cu privire la trendurile în materie de cărți. 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close