Antena 3 CNN Actualitate Cultură Eroul zilei. Valentina Stan, adolescenta cu mâini magice, o dovadă de ROmânism autentic

Eroul zilei. Valentina Stan, adolescenta cu mâini magice, o dovadă de ROmânism autentic

Eroul zilei. Valentina Stan, adolescenta cu mâini magice, o dovadă de ROmânism autentic
de M.Z.    |    25 Ian 2017   •   11:57

Lumea ei se împarte între pictură, concursuri naționale și internaționale. Mâinile ei reușesc să creeze capodopere care uimesc privitorii și chiar îi pun pe gânduri uneori. La doar 18 ani, Valentina Stan pășește în fața publicului în cel mai frumos mod cu putință: ROmânește. 

RO se numește prima expoziție de pictură și grafică a tinerei artiste, organizată împreună cu Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României.

De mică a știut că pictura va juca un rol important în viața ei. A început cu simple desene și a ajuns să creeze opere de artă, a lucrat zi și noapte pentru ca visul ei să devină realitate. La 18 ani, Valentina Stan a decis să-și numească prima expoziție simplu: RO. O colecție de lucrări puse sub amprenta culturii românești tradiționale și a individului român ca entitate spirituală, susține artista. 

”Totul a pornit de la gândul că îmi doresc să plec de la mine din țară, că îmi doresc să fac studii în străinătate. După ce m-am gândit mai mult la asta am realizat că nu este corect. Dacă muncim toți să o clădim înspre mai bine, vom putea reuși”, a spus Valentina Stan, membru al Clubului de Excelență Dan Voiculescu.

Lucrările ei au prins viață și i-au deschis noi orizonturi. Acum Valentina este elevă în clasa a XII la liceul de artă Tonitza, la secția grafică, iar din anul 2012 merge la cursurile de arte vizuale de la Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu, acolo unde a primit îndrumare de specialitate.   

Expoziția este deschisă publicului până pe 22 februarie la Galeria Odeon, din Calea Victoriei.

×
Parteneri
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea
x close