Antena 3 CNN Actualitate Cultură Marea actriță Silvia Ghelan a încetat din viață. Doamna Teatrului Național din Cluj avea 94 de ani

Marea actriță Silvia Ghelan a încetat din viață. Doamna Teatrului Național din Cluj avea 94 de ani

Marea actriță Silvia Ghelan a încetat din viață. Doamna Teatrului Național din Cluj avea 94 de ani
Sursa foto: foto: UNITER
18 Mar 2019   •   12:46

Doamna Teatrului Național din Cluj, actrița Silvia Ghelan, care a slujit teatrul mai bine de 50 de ani, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani, anunță UNITER.

A fost una dintre cele mai elegante prezențe din istoria teatrului românesc, un om de teatru minunat de care ne vom aduce aminte cu dor.

A fost pe scena Galei Premiilor UNITER în anul 1999 când i s-a acordat Premiul pentru întreaga activitate.

Născută pe 25 octombrie 1924, Silvia Ghelan a fost o actriţă de o uluitoare complexitate, ea a abordat roluri din cele mai diferite categorii, rezolvate printr-o extraordinară gamă de mijloace. A întrupat pe scenă personaje devenite memorabile în interpretarea ei: Wanda în Gaițele de Al. Kirițescu, Vidra în Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu, Mona în Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Anisia în Puterea întunericului de L.N. Tolstoi, Léonie în Părinţii teribili de Jean Cocteau, Anna Petrovna în Nefericitul Platonov de A.P. Cehov, Mary Tyrone în Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill, Doamna Erlyne în Evantaiul doamnei Windermere, Doamna Arbuthnot în O femeie fără importanță de Oscar Wilde, Jivka în Doamna ministru de Branislav Nușici, Anna Fierling în Mutter Courage de Bertold Brecht, Femeia în Viața unei femei de Aurel Baranga, Solange în Mașina de scris de Jean Cocteau, Lady Torrance în Orfeu în infern, Amanda în Menajeria de sticlă, Blanche în Un tramvai numit dorinţă,Doamna Goforth în Trenul cu lapte nu mai opreşte aici de Tennessee Williams, Tereza Carrar în Puștile Terezei Carrar de Brecht (spectacol pentru Televiziunea Română), Dona Rosa în Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo de Filippo, Claire Zachanassian în Vizita bătrânei doamne de Fr. Dürrenmatt, Doamna din Cameristele de Jean Genêt, Regina Gianelli în Regina Mamă de Manlio Santanelli. A lucrat sub bagheta unor mari regizori, o colaborare de excepție fiind aceea cu Vlad Mugur sub a cărui direcție de scenă a realizat personaje remarcabile: Clitemnestra în Ifigenia în Aulis de Euripide, Silvia în Visul de D.R.Popescu, Cesonia în Caligula de Albert Camus sau Olga în Trei surori de A.P. Cehov. În Livada de vișini de Cehov, de la Teatrul din Târgu Mureș, în regia lui Gheorghe Harag, a interpretat o Ranevskaia care „înmănunchia câteva din calitățile ei structurale”: „energia de a aprofunda condiția personajului , de a o transgresa spre generalitate” (Justin Ceuca), scrie Clujul Cultural.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close