Antena 3 CNN Actualitate Cultură Minunile naturale ale Bulgariei. Izvoarele termale şi cel mai vechi oraş din Europa

Minunile naturale ale Bulgariei. Izvoarele termale şi cel mai vechi oraş din Europa

Bulgaria este o destinaţie turistică preferată de milioane de turişti, însă nu doar pentru vacanţa de vară, ci şi pentru frumuseţile sale naturale ascunse.

Minunile naturale ale Bulgariei. Izvoarele termale şi cel mai vechi oraş din Europa
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mai 2022   •   13:00

Te-ai întrebat vreodată dacă există un oraş mai vechi decât Roma Antică? Poate părea surprinzător, însă al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, Plovdiv, este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa. 

Plovdiv, unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa

Plovdiv este primul oraş bulgar care deţine titlul de "Capitală Culturală Europeană". Oraşul datează de peste 8.000 de ani, iar construcţia acestuia a fost realizată pe şase dealuri. 

Plovdiv este un oraş fermecător şi este considerat un adevărat muzeu în aer liber. Străduţele sunt pietruite, iar aleile întortocheate te conduc către frumoasele case pitoreşti, biserici vechi, dar şi către ruinele romane. 

Teatrul roman este considerat unul dintre cele mai vechi teatre antice din lume. La capătul zonei pietonale se poate găsi stadionul, care a fost reconstruit pentru 30.000 de spectatori după modelul Forumului Roman din Roma.

Casele pitorești din orașul vechi au fost construite la începutul secolului al XIX-lea, în perioada în care bulgarii au fost eliberați de sub dominaţia Imperiului Otoman. Una dintre cele mai frumoase clădiri este cea care găzduieşte muzeul etnografic.

Kapana, cartierul tinerilor şi al artiştilor

Kapana este numele unui cartier din Plovdiv, care este apreciat şi frecventat mai mult de către studenţi şi artişti. Numele Kapana face referire la străzile înguste, unde este foarte uşor să te pierzi. Atmosfera din acest cartier este una idilică, şi tocmai de aceea, mulţi artişti își au aici galeriile și studiourile de artă.

Canalul de canotaj din Plovdiv este altă atracţie deosebită pentru turişti, dar şi sportivi. În anul 2018, în Plovdiv, a avut loc Campionatul Mondial de Canotaj. 

Cea mai nouă atracție a orașului este Muzeul Marii Bazilici, despre care se crede că este cea mai mare biserică creștină din Balcani. La aproximativ 30 km nord de Plovdiv, se poate descoperi cel mai mare oraș balnear roman conservat, Hisarya. Un oraș roman cu un zid de cetate complet conservat, cu o lungime de 2.327 de metri și o înălțime care ajunge la 11 metri.

Poarta de sud, cunoscută sub numele de "Camelele", are o lungime de 13 metri. De-a lungul cetății, s-au păstrat toate celelalte trei porți. Aceste porți romane sunt astăzi porţile de intrare către oraşul vechi, un loc în care te poţi bucura parcurile înverzite, baruri şi cafenele, dar şi băile termale cu bazine uriașe de marmură care încă sunt alimentate de fântâna originală.

Turiștii vizitează Hisarya pentru relaxare și tratamentele în izvoarele cu apă caldă. Mai exact, sunt 16 izvoare minerale naturale și alte 6 izvoare cu apă curativă. Cu toate acestea, centrul izvoarelor termale se află în centrul Bulgariei, în orașul Velingrad. Apa din aceste izvoare are 100 de grade.

Există peste 40 de hoteluri SPA în Velingrad. Acestea oferă tratamente de relaxare, dar şi tratamente cu scop terapeutic pentru ameliorarea durerilor.

O altă atracție turistică sunt lacurile de acumulare Belmeken și Batak, care sunt destinații populare nu numai pentru pescari, ci și pentru drumeții. În zonă există un binecunoscut centru de antrenament pentru sporturile de iarnă.

Dacă vrei ceva cu totul şi cu totul special, ar trebui să parcurgi cu trenul ruta Septemvri-Dobrinishte. Aici se găseşte un atelier de covoare, unde familiile regale din Europa îşi comandă covoare realitate manual. 

×
Subiecte în articol: Bulgaria
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close