Antena 3 CNN Actualitate Cultură Neagu Djuvara vine la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu

Neagu Djuvara vine la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu

Neagu Djuvara vine la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.T.    |    28 Iun 2013   •   15:14
Care este importanța identității culurale pentru o țară? Cum privim în România cultura ca identitate? Ce aduce Festivalul “George Enescu” României și cum putem aduce efervescența culturală în mijlocul Bucureștiului?

-Neagu Djuvara și Sever Voinescu se întâlnesc la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu pentru a dezbate despre trecutul, prezentul și viitorul creativ al României și despre evenimentele care dau consistență identității noastre culturale.

n cadrul dezbaterii va fi lansat și cel mai ambițios proiect al Festivalului “George Enescu” pentru ediția 2013: Bucureștiul Creativ. Bucureștiul Creativ se va desfășura în același timp cu Festivalul și va transforma Capitală după valorile Festivalului: magie și creativitate. Opere de artă vor fi expuse în cele mai importante locuri din București, iar publicul va putea urmări inclusiv proiecții de filme.

-La finalul întâlnirii, Neagu Djuvara va acorda autografe pe volumul “O scurtă istorie ilutrată a Românilor”, lansat de curând la Târgul de Carte Bookfest, într-o ediție de lux.


Unul dintre cei mai mari intelectuali români, Neagu Djuvara și cunoscutul editorialist Sever Voinescu vin la Duminicile Muzicale ale Festivalului “George Enescu” în Librăria Humanitas Cișmigiu pentru a aduce o perspectivă din exterior și din interior asupra puterii identității culturale. Un iubitor al Festivalului “George Enescu”, Neagu Djuvara va povesti despre experiențele sale culturale din întreaga lume și despre felul în care înțeleg străinii să-și modeleze și promoveze identitatea culturală. Dar și despre un eveniment unic în istoria României pe care l-a trăit pe viu: premiera operei “Oedipe”, de George Enescu.

Cât de important este să cultivăm identitatea culturală a României? Prin ce evenimente se poate susține aceasta? Cum arăta Bucureștiul cultural al trecutului, ce reprezintă Festivalul “George Enescu” pentru Bucureștiul și România timpului prezent? Și cum construim și menținem identitatea culturală în viitor? Sunt câteva dintre întrebările la care va răspunde Neagu Djuvara duminică, 30 iunie, de la ora 11.00 la Librăria Humanitas Cișmigiu.

La dezbatere va fi prezent de asemenea editorialistul Sever Voinescu, semnatar al unei rubrici permanente în săptămânalul “Dilema veche” și unul dintre cei mai cunoscuți iubitori de operă, autorul unui volum de interviuri cu una dintre cele mai mari voci de operă de origine române din lume, colegă de generație cu Maria Callas: soprana Virgina Zeani. Sever Voinescu se va alătura dezbaterii din perspectiva experiențelor sale, atât ca intelectual, cât și ca spectator al spectacolelor de operă din străinătate, dar și din România.

La această ediție a Festivalului “George Enescu” (1-28 septembrie) vor urca pe scenă nume mari ale operei internaționale: soprana Maria Urmana alături de actorul român Marcel Iureș, care va debuta ca narator alături de Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu” în superproducția „Gurre-Lieder”, de Arnol Schönberg. Tenorul român Marius Vlad Budoiu va interpreta chiar Poemul Simfonic Vox Maris, de George Enescu sub bagheta directorului muzical al prestigioasei Royal Opera House Covent Garden, Antonio Pappano. Iar în această vară, Budoiu va debuta la celebrul Festival BBC Proms.

În Festival, publicul va putea urmări în premieră întreaga tetralogie „Inelul Nibelungilor“, de Richard Wagner (1813 - 1883) în anul în care se aniversează două secole de la naşterea compozitorului şi 130 de ani de la moartea sa. Capodopera wagneriană va fi interpretată de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta lui Marek Janowski. De asemenea, cunoscuta operă “Oedipe”, de George Enescu va putea fi ascultată la Opera Română, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

În cadrul dezbaterii, va fi lansat și cel mai ambițios proiect al ediției 2013 a Festivalului “George Enescu”, Bucureștiul Creativ. Desfășurat în același timp cu Festivalul, Bucureștiul Creativ va transforma Capitala prin valorile Festivalului – magie și creativitate – și va genera efervescența culturală caracteristică orașelor europene. Opere de artă vor fi expuse în fața sălilor de concerte din Festival, dar și în alte locuri-cheie din București, vor fi proiectate filme și vor avea loc mai multe happeninguri: Festivalul „George Enescu” transformă Bucureștiul!

Publicul va putea asculta și un micro-recital de muzică clasică pe care Duminicile Festivalului George Enescu îl oferă de fiecare dată, în parteneriat cu Fundația Principesa Margareta a României. Violonista Ioana Olteanu, bursier în cadrul programului Tinere Talente 2013, va interpreta Sonata nr. 3, Allegro Assai, de Johann Sebastian Bach şi piesa Lăutarul din suita „Impresii din copilărie” de George Enescu.

La finalul evenimentului, Neagu Djuvara va acorda autografe pe volumul “O scurtă istorie ilustrată a Românilor”, lansat de curând la Târgul de Carte Bookfest, într-o ediție de lux.

×
Subiecte în articol: Neagu Djuvara
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close