Antena 3 CNN Actualitate Cultură "Noaptea Muzeelor". 100 de muzee din ţară îşi deschid porţile, sâmbătă noaptea

"Noaptea Muzeelor". 100 de muzee din ţară îşi deschid porţile, sâmbătă noaptea

"Noaptea Muzeelor". 100 de muzee din ţară îşi deschid porţile, sâmbătă noaptea
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    15 Mai 2012   •   16:58

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RMNR) organizează, sâmbătă, "Noaptea Muzeelor", eveniment la care participă aproximativ 100 de astfel de instituţii de cultură şi organizaţii din ţară.

În Bucureşti, sunt 28 de instituţii culturale care îşi vor deschide porţile pe timpul nopţii pentru toţi cei pasionaţi de tehnică, aviaţie sau artă, potrivit Agerpres.

"Muzeele cele mai vizitate anul trecut, care au avut aproximativ 20.000 de vizitatori, sunt cele care au tradiţie în a sărbători acest eveniment cum ar fi Muzeul George Enescu, Muzeul de Istorie, Muzeul Naţional de Artă a României sau Muzeul Labirint, o colaborare interesantă între Muzeul Antipa şi Muzeul Ţăranului Român", a precizat Angelica Iacob, coordonator "Noaptea Muzeelor".

Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" revine, în acest an, în atenţia vizitatorilor după o pauză de doi ani, în schimb Muzeul Militar Naţional este închis publicului la ediţia din acest an.

"Pentru evenimentul din 19 mai, Muzeul Tehnic îşi aşteaptă vizitatorii cu motoarele la turaţie maximă, şi la propriu şi la figurat. (...) Alături de machete vor fi puse, în stare de funcţionare, obiecte originale cum ar fi dinamul acţionat de maşina cu aburi Brule care alimenta cu energie electrică Teatrul Naţional din Bucureşti. Instalaţia a fost pusă în funcţiune de un asistent al marelui inventator Edison", a declarat Cristina Untea, reprezentantul Muzeului Tehnic "Dimitrie Leonida".

Un alt punct de atracţie pentru vizitatori este Muzeul Bellu, unde, în acest an, declarat şi anul Caragiale, oamenii pot vedea mormântul scriitorului Ion Luca Caragiale şi pe cel ar arhitectului Ion Mincu.

Muzeul Bellu şi Muzeul Naţional Cotroceni au un program mai scurt de vizitare, între orele 19.00 şi 24.00.

În acest an, pasionaţii de artă pot vizita Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" în timpul zilei, între orele 9.00 şi 14.00.

Muzeul care are cel mai lung program de vizitare este cel al Aviaţiei Române, care îşi deschide porţile începând cu ora 21.00 şi se închide la ora 5.00.

În "Noaptea Muzeelor", cei care nu vor să se deplaseze pe jos până în centrul Bucureştiului vor putea închiria aproximativ 100 de biciclete din Parcul Tineretului, iar RATB va pune gratuit la dispoziţia bucureştenilor, mai multe autobuze.

"Noaptea Muzeelor" este, în acest an, la cea de-a opta ediţie.

×
Subiecte în articol: muzee Noaptea Muzeelor vizitatori
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close