Antena 3 CNN Actualitate Cultură Patapievici, revocat în maximum 15 zile cu toată conducerea. Guvernul a schimbat Legea ICR

Patapievici, revocat în maximum 15 zile cu toată conducerea. Guvernul a schimbat Legea ICR

Patapievici, revocat în maximum 15 zile cu toată conducerea. Guvernul a schimbat Legea ICR
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    15 Iun 2012   •   16:34

Guvernul a modificat Legea de funcţionare a Institutului Cultural Român, permiţând inclusiv schimbarea lui Horia-Roman Patapievici de la conducerea instituţiei în maximum două săptămâni.

Astfel, potrivit noului act normativ, până la sfârşitul lunii iunie, Patapievici urmează să fie revocat din funcţie prin hotărâre aprobată în plenul Senatului, informează Mediafax.

Prin ordonanţa de urgenţă aprobată în ultima şedinţă, Guvernul a decis că, în termen de maximum 15 zile, plenul Senatului va numi atât conducerea operativă a Institutului, care va trece astfel sub control parlamentar, cât şi membrii Consiliului de conducere.

Conducerea operativă a Institutului va fi asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului. Mandatul vicepreşedinţilor va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii.

Ordonanţa Guvernului stabileşte că funcţia de vicepreşedinte al Institutului este incompatibilă cu cea de membru al unui partid politic, fără însă nicio referire din acest punct de vedere la preşedintele instituţiei.

Institutul este condus în prezent de Horia-Roman Patapievici, din postura de preşedinte, şi de Tania Radu şi Mircea Mihăieş, din postura de vicepreşedinţi.

Până în prezent, ICR a funcţionat sub autoritatea preşedintelui României, care este şi preşedintele de onoare al Institutului.

Decizia Guvernului de a trece Institutul Cultural Român de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului a fost justificată de premierul Victor Ponta prin faptul că instituţia era "mult prea politizată".

Citeşte şi De ce a trecut ICR de la Preşedinţie la Senat? Vezi explicaţiile ministrului Culturii, Mircea Diaconu

×
Subiecte în articol: Institutul Cultural Roman ICR lege guvern
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close