Antena 3 CNN Actualitate Cultură Pianista Anna Fedorova, concert dedicat refugiaţilor ucraineni

Pianista Anna Fedorova, concert dedicat refugiaţilor ucraineni

Concert umanitar al Filarmonicii de stat, la Palatul Culturii din Târgu Mureş. Invitată specială a fost pianista de origine ucraineană, Anna Fedorova. Banii strânşi din donaţiil vor ajunge la refugiaţii ucraineni, care trec prin momente dificile.

Pianista Anna Fedorova, concert dedicat refugiaţilor ucraineni
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    25 Mar 2022   •   08:40

Aflată pentru prima dată la Târgu-Mureş, pianista Anna Fedorova a cântat pentru pace.

Artista s-a declarat impresionată de susţinerea de care au parte ucrainenii în România.

"Am avut fluturi în stomac în această seară, care a fost una specială. A fost o energie extraordinară de susţinere venită din partea oamenilor, mai ales când s-a interpretat imnul naţional. Am simţit asta şi când am vorbit cu oamenii, şi când am interpretat pe scenă. A fost o seară specială, iar spiritul de solidaritate al oamenilor a fost foarte important pentru mine", spune artista.

Oamenii prezenţi la concert au fost şi ei copleşiţi de emoţii, iar faptul că acest concert a avut un scop caritabil a amplificat această stare emoţională.

Publicul a fost cucerit de sunetele elegante şi melodioase.

Donațiile vor fi gestionate de către crucea roșie română, filiala Mureș. Toţi banii strânşi la acest concert vor fi folosiţi pentru a-i ajuta pe refugiaţii ucrainieni.
 

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close